Fostul ministru de interne Radu Stroe a fost audiat în legătură cu accidentul aviatic din luna ianuarie din Munţii Apuseni

 Fostul ministru de interne Radu Stroe a fost audiat de procurorii militari în dosarul în care se cercetează circumstanţele în care a avut loc accidentul aviatic din luna ianuarie din Munţii Apuseni. El a afirmat că a dat o declaraţie în calitate de martor. În opinia sa, ministerul a acţionat aşa cum trebuia şi lucrurile nu puteau fi făcute altfel. La începutul anului, în accidentul din Munţii Apuseni au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, iar patru medici au fost răniţi, aminteşte redactorul nostru Diana Surdu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 decembrie