Revoluția pe undele radio (I)

de Ágota Szentannai
de Ágota Szentannai

La un sfert de veac de la evenimentele din decembrie 1989 care au condus la schimbarea regimului din România, ne amintim de cele întâmplate atunci. Grupul de istorie orală vă propune să ascultați din nou și să recitiți câteva dintre documentele difuzate în acele zile tumultuoase pe posturile de radio care relatau despre revoluție. Se știe că toate aveau greutăți în a-și culege informațiile credibile și mai ales în a le verifica pe cele primite din Timișoara, București și din alte orașe din țară. Totuși, cele mai multe posturi au încercat să informeze cât de des posibil și cât mai exact. De aceea, culegerea pe care v-o propunem nu este o simplă cronologie a evenimentelor, ci o succesiune a informațiilor transmise către publicul larg. Mulți dintre cetățenii României au trăit revoluția doar prin intermediul celor ascultate la radio și văzute la televizor. Să nu uităm aṣadar rolul acestor instituṭii, chiar dacă uneori ele s-au dovedit a fi prea prudente în transmiterea informaṭiilor. Alteori, s-au putut auzi în eter și informații trunchiate sau neverificate, dar toate au fost rostite cu multă participare afectivă, cu entuziasm sau tristețe. În orice caz, Radio BBC, Radio Budapesta, Radio Deutche Welle, Radio Europa Liberă, Vocea Americii și Radio România ṣi-au făcut datoria, iar pentru mulți aceste transmisii au reprezentat singura legătură cu schimbările pe care le-am trăit cu toții. Pentru noi, acum, ele rămân documente importante pentru o mai bună înṭelegere a trecutului recent.

Fragmentele selectate pe care vi le prezentăm au fost publicate în cartea intitulată „E un început în tot sfârșitul. Culegere selectivă din programele radiodifuzate în zilele de 17-25 decembrie 1989”, Editura Casa Radio, 1998.

 

17 decembrie 1989, duminică

Sursa: www.opiniatimisoarei.ro1840 × 1232
Sursa: www.opiniatimisoarei.ro

News and Current Affairs/Budapesta/Eggleston. 22:45

Televiziunea ungară a spus astăzi de dimineață, miliția din Timișoara a încercat să-l evacueze cu forța pe pastorul reformat László Tőkés. Potrivit televiziunii ungare, astăzi au avut loc ciocniri între grupul de susținători care de câteva zile înconjuraseră casa lui Tőkés și miliție. Este citat un martor care susține că miliția a dobândit controlul după aproximativ două ore. Potrivit relatării sale, au fost arestați mai mulți demonstranți. Martorul este corespondent la Szeged, un oraș aproape de granița cu România.”

18 decembrie 1989, luni

BBC. Buletin de știri, dimineața

Se relatează că la Timișoara s-au produs ciocniri violente între forțele de securitate și mii de manifestanți antiguvernamentali. Tulburările au început sâmbătă noaptea, când mulțimi de oameni s-au adunat să-l protejeze pe pastorul protestant dizident, László Tőkés, care, se temeau ei, urma să fie arestat. Incidentul s-a transformat în protest împotriva președintelui Ceaușescu, iar ciocnirile au durat câteva ore. S-a relatat că s-au auzit împușcături sporadice și că mai mulți tineri au fost văzuți plini de sânge. Potrivit relatărilor, câteva persoane au fost arestate.

 

Radio Europa Liberă. Emisiunea Actualitatea românească de la ora 19:10. (Realizatori: Neculai C. Munteanu, Emil Hurezeanu, Șerban Orăscu)

„E un început în tot sfârșitul! Timișoara e acum numele orașului românesc scris și pronunțat în toate limbile pământului. Timișorenii au ieșit în stradă pentru a le raminti românilor și opiniei publice internaționale că e nevoie și în România de schimbările radicale care s-au produs în celelalte țări comuniste.” (…)

-Emil Hurezeanu: „Așadar, Timișoara, sâmbătă, 16 decembrie 1989! O manifestație de mari proporții, intervenți masive ale poliției, ale trupelor speciale ale Securității, ale armatei, la început câteva sute de persoane, apoi mii și după unele informații chiar zeci de mii de persoane. Orașul Timișoara a fost practic blocat, începând de sâmbătă și apoi continuând a doua zi, cu ziua de duminică când demonstrațiile au fost escaladate.”

-Șerban Orăscu: „Aș vrea să spun că, ceea ce s-a întâmplat la Timișoara dovedește două lucruri: în primul rând convergența de interese între români și maghiari, în al doilea rând, faptul că România este astăzi un butoi de pulbere!”

-Mărturie telefonică a unui participant la demonstrația din Timișoara:

„În același timp, deci, noaptea,de sâmbătă spre duminică când a avut loc această ciocnire, aici, în centrul Timișoarei, în cartierele mărginașe ale Timișoarei s-au format grupuri mai mari, de sute de oameni, care strigau: <<Jos Ceaușescu! – vrem libertate!>> (…) Ieri, în cursul amiezii, în jur de ora 12:00, s-a format iarăși o mare grupare, de aproximativ 2.000-3.000 de tineri muncitori, studenți, foarte mulți copii, în cartierul universitar. Eu am fost personal de față când această grupare a pornit de la Universitate și s-a îndreptat spre Hotelul Continental, trecând peste Bega și scandând lozincile <<Jos cu Ceaușescu!>>, <<Jos cu dictatorul!>>, <<Libertate – libertate>>. (…) Pe marginea străzii oamenii aplaudau cu lacrimi în ochi. Și acuma sunt mișcat când mă gândesc ce-am văzut … pentru că am auzit oameni în vârstă spunând: <<Doamne ce bine că am trăit aceste moment, n-am crezut că pot vedea așa ceva!>>

Coloana s-a deplasat (…) îndreptându-se spre Palatul Comitetului Județean de Partid. În fața acestuia, poliția și armata, adică Securitatea, au format un zid de soldați înarmați doar cu bastoane de cauciuc și cozi de lopată, deci niște bâte, aveau căști și scuturi. În spatele acestor trupe se aflau aproximativ 7 sau 8 tancuri de apă, adică tunuri de apă, mașini cu tunuri de apă. Mulțimea s-a apropiat până la aproximativ 30-40 de metri și a format și ea, la rândul său, un zid. Cele două forțe stăteau față în față. M-a șocat că nimeni din partea oficialităților nu a încercat să vorbească cu manifestanții, nu a încercat să potolească mânia publică. Din contra, la un moment dat, aruncătoarele de apă au început să stropească. Acesta a fost semnalul spre violență! Oamenii au ănceput să fugă spre mașinile aruncătoare de apă, au început să arunce cu pietre, cu crengi rupte din copaci. Armata și miliția s-au retras până în spatele clădirii partidului.

Mulțimea a triumfat! (…) Primii care au intrat în clădire au început să arunce afară tablourile lui Caușescu. Am văzut cu ochii mei un tablou fixat în spatele unei ferestre și mulțimea a început să tragă la țintă cu pietre în acest tablou până când din fereastra respectivă și din tablou n-a mai rămas absolut nimic.

Cineva de la etajul unu a aruncat un tablou pictat al lui Ceaușescu. Mulțimea urla de plăcere! (…) Steagurile roșii au fost imediat rupte, din steagul național a fost ruptă doar stema și oamenii fâlfâiau cu steagul în stânga și în dreapta. Am văzut o femeie sus pe clădire, făcând semne cu steagul național.

Atuncea a venit armata, Securitatea, cu baionete, însă nu am văzut să fi dat în oameni cu baionete. Între doi militari era întotdeauna un milițian, adică în uniformă de miliție, cu bâtele alea, cu acele cozi de lopată și aceștia dădeau, dădeau și loveau pe oricine, bătrâni, copii; toți care fugeau erau loviți! (…) Mulțimea a fugit, însă s-a redresat foarte repede și a venit înapoi. Eu nu am mai avut acest curaj să mă întorc.”

BBC. Buletin de știri, seara

„Potrivit unor martori oculari iugoslavi care tocmai s-au întors din România, ciocnirile s-au soldat cu zece morți, printre ei aflându-se și un copil văzut de unul din cetățenii iugoslavi. Aceste surse au confirmat că s-a deschis focul împotriva demonstranților, din elicoptere. (…) Agenția de știri Taniug menționează prezența tancurilor, iar alte surse informează că au avut loc tulburări și la Arad și la Oradea, pe lângă alte acțiuni de protest anterioare la Brașov. Azi e liniște în Timișoara, dar legăturile telefonice sunt întrerupte și nu se poate intra sau ieși din oraș.”

 

Radio Europa Libera. Sursa: www.voxeurop.eu
Radio Europa Libera. Sursa: www.voxeurop.eu

Radio Europa Liberă. Emisiunea Actualitatea românească de la ora 10:30. (Realizator Neculai C. Munteanu)

Mesajul Regelui Mihai:

„Sunt cu gândul și cu sufletul alături de voi! Sunt, ca și voi, îngrijorat când aflu de cruzimea cu care reacționează cei de la putere, atunci când cereți doar drepturile cele mai elementare. Și totuși, totodată, am și aveți mari speranțe, fiindcă luați cuvântul manifestând, fiindcă nu vă mai temeți, fiindcă prin însăși sălbăticia represiunii, înțlelegeți și înțelegem cu toții că le e frică de voi, celor de la putere! Manifestați pașnic, cu lozinci care să le spuie care vă sunt năzuințele! Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile!”

Radio Europa Liberă. Emisiunea Actualitatea Românească, ora 19.10, Șerban Orăscu: concluzii asupra evenimentelor din Timișoara.