Comisiile de buget-finanţe de la Camera Deputaţilor şi de la Senat au dezbătut bugetele alocate ministerelor şi altor instituţii publice pentru anul viitor. Au primit aviz Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii si Ministerul Finantelor. După cum relatează reporterul Radio România Actualităţi, Iulian Olescu, a fost aprobat, prin derogare de la Legea finantelor publice locale, un mecanism prin care echilibrarea bugetelor primăriilor să se realizeze direct, nu prin intermediul consiliilor judeţene, ca până acum. Mecanismul prevede sume suplimentare pentru administraţiile locale ce înregistrează un grad de peste 90% de colectare a veniturilor din taxe şi impozite locale, dar şi pentru cele care reuşesc să atragă fonduri europene.
Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov: Cred că este o reformă profundă ceea ce noi am început astăzi, cu acest mod de repartizare. Mi-aş dori foarte mult ca şi în practică să se simtă acest lucru, şi apoi să stabilim o regulă pentru viitorii ani.
Astăzi şi mâine, proiectele bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale vor intra în discuţia plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului. Votul final se preconizează a fi dat duminică.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie