Daruri de sărbători oferite de poliţiştii de frontieră

IMG2Crăciunul este cea mai importantă sărbatoarea a creştinatăţii şi ar trebui să fie un prilej de bucurie. Cum viaţa nu a fost la fel de generoasă pentru toţi, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi nu au putut rămâne indiferenţi, nici în acest an, la problemele unor familii, mai puţin norocoase, din zona de competenţă.

Şi în acest an poliţiştii de frontieră au dat dovadă de generozitate şi au contribuit benevol cu diferite sume de bani. Din sumele de bani colectate poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au oferit unui număr de 15 familii din localităţile de frontieră Bivolari, Probota şi Trifeşti pachete cu produse alimentare, dulciuri şi fructe.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni au adus zambete de bucurie unui număr de 15 copii cu vârste cuprinse între 1 şi 12 ani, care nu doar simt lipsurile financiare, dar o parte dintre ei nu beneficiază de căldura unei familii. Cei 15 micuţi au primit articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, jucării, dulciuri şi produsele alimentare necesare pregătirii unor bunăţăti pentru Sfânta Sărbatoare a Crăciunului. Dar nu doar copiii au fost cei care s-au bucurat şi colegii noştri au avut parte de o supriză, astfel câţiva dintre cei mici le-au făcut o vizită la sediul sectorului şi i-au colindat.

IMG4În perioada 17 – 23.12.2014, poliţiştii de frontieră gălăţeni au încercat să aducă în sufletele celor mici, dar şi celor în vârstă o imensă bucurie prin oferirea de cadouri, cu prilejul Sfintelor Sărbători de iarnă. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi dar şi din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au oferit unui număr de 80 de bătrâni din Căminul pentru persoane vârstnice ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt” Galaţi, dar şi unui număr de 53 copiii unor familii nevoiaşe din comunele Frumuşiţa şi Folteşti, cadouri constând în dulciuri, fructe, sucuri şi jucării.  Copiii, vizibil încântaţi, nu au rămas mai prejos şi i-au colindat pe poliţiştii de frontieră, au recitat poezii şi au cântat.

În preajma Sfintelor sărbători prilejuite de Naşterea Domnului, în fiecare an, poliţiştii de frontieră au desfăşurat astfel de acţiuni, au promis de fiecare dată că vor reveni şi s-au ţinut de cuvânt.

În pragul acestei Sărbători de mare însemnătate, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi transmit tuturor creştinilor sincere urări de sănătate, linişte sufletească şi viaţă îndelungată alături de cei dragi. Sărbători fericite!