Generalul Nicolae Ciucă preia comanda Statului Major General din 1 ianuarie

Armata va avea din 1 ianuarie un nou şef. Generalul Nicolae Ciucă va prelua comanda Statului Major de la  generalul Ştefan Dănilă, al cărui mandat expiră. Decretul a fost semnat astăzi de preşedintele Klaus Iohannis. Nicolae Ciucă este unul dintre cei mai experimentaţi generali ai Armatei Române. Este infanterist şi a parcurs toate etapele unei cariere militare, pornind de la comandant de pluton până la şef al forţelor terestre. Generalul Ciucă a fost comandantul „Scorpionilor Roşii” în prima misiune combatantă a Armatei Române în Kandahar, Afganistan, în 2002 şi a condus acelaşi batalion de elită în Irak în timpul bătaliei de la Nassiriyan în primăvara lui 2004.