Letonia a preluat preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, iar Lituania a trecut la moneda euro

Letonia a preluat de ieri preşedinţia semestrială a Uniunii Europene şi tot de la 1 ianuarie, o altă ţară baltică, Lituania a devenit cel de-al 19-lea stat membru din cele 28 care foloseşte moneda euro. Premierul de la Riga, Laimdota Straujuma a declarat: „Avem trei priorităţi clare: competitivitatea prin creştere economică şi creare de locuri de muncă, dezvoltarea pieţei digitale şi angajamentul Uniunii Europene în lume”.
O altă ţară baltică, Lituania, a sărbătorit la intrarea în noul an aderarea la moneda unică, euro. La Vilnius, la miezul nopţii, premierul Lituaniei, Butkevičius, a retras din bancomat prima bancnotă euro. Vicepreşedintele Comisiei Europene, fostul premier leton, Valdis Dombrovskis, a cărui ţară a aderat deja la moneda unică, a salutat aderarea Lituaniei la zona euro.  Beneficiind de de o creştere economică solidă, Lituania speră să atragă mai multe investiţii şi credite, precum celelalte două ţări baltice: Estonia şi Letonia, care au trecut la euro în 2011 şi respectiv 2014.