În zona alpină din judeţul Argeş traseele turistice sunt închise din cauza zăpezii. Pe creasta masivului Făgăraş stratul de zăpadă depăşeşte un metru grosime. Traseele turistice din masivele Iezer-Păpuşa şi Ghiţu, precum şi cele din partea de sud a masivelor Făgăraş, Piatra Craiului şi Leaota sunt închise la altitudini mai mari de 1.500 de metri, a precizat şeful Salvamont din Nucşoara Argeş, Valentin Retevoi, pentru Radio România Actualităţi. Turiştii care vor ajunge în zona montană din Argeş sunt sfătuiţi să ceară informaţii salvatorilor montani, ne-a transmis corespondentul nostru, Constantin Paşol.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 ianuarie