Bulgaria salută accentul asupra politicii energetice din programul preşedinţiei letone a UE

„Bulgaria salută accentul asupra politicii energetice din programul preşedinţiei semestriale letone a UE”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe de la Sofia. „Avem convingerea că înfiinţarea unei Uniuni Europene a Energiei pentru a furniza energie accesibilă, sigură şi durabilă, câştigă din ce în ce mai multă popularitate. Vom participa activ la dezbaterile pe marginea acestei probleme. Bulgaria apreciază obiectivele ambiţioase ale preşedinţiei letone a UE de a realiza o bază durabilă de creştere a competitivităţii UE şi de a promova creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. Împărtăşim opinia conform căreia Planul de Investiţii pentru Euopa este esenţial pentru stimularea creşterii economice în UE. Aşteptăm ca aplicarea sa să asigure o distribuire echilibrată şi echitabilă a beneficiilor în întreaga Uniune Europeană”, se mai arată în comunicat.

www.bnr.bg – 7 ianuarie