Sunt posibile întreruperi în furnizarea de gaze naturale prin Ucraina spre UE, informează Gazprom

Gigantul rusesc Gazprom a avertizat, miercuri, că sunt posibile întreruperi în aprovizionarea cu gaze a Uniunii Europene prin Ucraina, în ciuda acordului interimar ruso-ucrainean cu privire la rezolvarea litigiului legat de gaz. „În continuare, există riscuri în legătură cu tranzitul de gaze prin Ucraina în această iarnă, pentru că Ucraina, din cauza problemelor ei financiare, nu a fost în măsură să cumpere anul trecut, în lunile noiembrie şi decembrie, cantitatea necesară de gaz şi, prin urmare, rezervele ei de gaze naturale din depozitele subterane s-au redus în mod semnificativ”, a declarat directorul general al Gazprom, Alexei Miller. Acesta a avertizat Uniunea Europeană că va trebui să-şi asigure gaz din resurse proprii până când Gazprom va încheia lucrările de construire a gazoductului turcesc, după ce s-a renunţat la proiectul South Stream. Vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, s-a aflat miercuri la Moscova, într-o vizită care a fost dedicată construirii unei conducte de gaz prin teritoriul turcesc până la graniţa Uniunii Europene. „Gazoductul turcesc va fi singura conductă prin care se vor livra 63 de miliarde de metri cubi de gaz rusesc, cantitate care în prezent trece prin Ucraina. Nu există alte posibilităţi”, se menţionează în comunicatul dat de Miller după întâlnirea pe care a avut-o cu Sefcovic.

www.beta.rs – 15 ianuarie