Preşedintele Barack Obama se află în vizită la New Delhi

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a ajuns în India pentru discuţii cu premierul Narendra Modi. Cei doi lideri urmează să discute pe marginea subiectelor legate de comerţ, schimbări climatice, energie nucleară şi măsuri împotriva terorismului. Decizia preşedintelui american de a accepta invitaţia premierului Modi privind participarea la manifestările legate de Ziua Naţională a Republicii, la doar câteva luni după întâlnirea avută în Statele Unite, este privită pe plan local ca un semnal al influenţei tot mai mari a domnului Mondi pe plan internaţional. Narendra Modi pare omul care poate impulsiona economia indiană, cu o piaţă de peste 1 miliard de consumatori şi care poate însemna o mare oportunitate pentru companiile americane. Preşedintele Obama va fi însoţit de o delegaţie de importanţi oameni de afaceri americani şi se va întâlni, de asemenea, cu preşedinţi ai celor mai importante companii comerciale indiene, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 ianuarie