Consiliul de Securitate al ONU cere ISIL eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat duminică uciderea jurnalistului japonez Kenji Goto de către militanţii grupării jihadiste Statul Islamic (ISIL) în Siria, informează Associated Press, citată de site-ul de ştiri www.breakingnews.com. Consiliul de Securitate al ONU a emis un comunicat prin care cere „eliberarea imediată, necondiţionată şi în siguranţă a tuturor celor ţinuţi ostatici” de către ISIL. Membrii Consiliului de Securitate al ONU au subliniat nevoia de a-i aduce în faţa justiţiei pe cei responsabili de „uciderea laşă şi atroce” a lui Kenji Goto. ISIL trebuie anihiliată şi trebuie stopate intoleranţa, violenţa şi ura pe care le promovează, se mai arată în comunicatul Consiliului de Securitate al ONU.

www.breakingnews.com – 1 februarie