Comisia parlamentară privind activitatea SRI conchide că acuzaţiile aduse de Elena Udrea la adresa SRI sunt nefondate

Serviciul Român de Informaţii şi Comisia Parlamentară pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI susţin că acuzaţiile la adresa instituţiei şi a directorului interimar Florian Coldea sunt nefondate, iar verificarea internă realizată de SRI certifică acest lucru. Este vorba despre declaraţiile făcute de deputatul Elena Udrea care, după ce a intrat în vizorul procurorilor anticorupţie, a susţinut, în mai multe rânduri, că generalul Florian Coldea ar fi fost implicat în activităţi ilegale, neconforme cu statutul său.
Conducerea SRI şi Comisia Parlamentară de analiză a activităţii SRI au conchis, după 7 ore de audieri şi analiză, că afirmaţiile şi acuzaţiile aduse conducerii şi activităţii instituţiei în spaţiul public sunt nefondate. Directorul interimar al SRI, Florian Coldea, a declarat că acţiunile SRI s-au desfăşurat în limite strict legale.
Florian Codlea: „Pe durata anului trecut, an puternic marcat de retorică electorală, atât înstituţia cât şi conducerea SRI au acţionat în condiţii de deplină neutralitate şi echidistanţă politică. Resping categoric afirmaţiile exprimate public la adresa SRI şi a mea, pe care le consider denigratoare şi lipsite de orice fundament real”.
Preşedintele Comisiei Parlamentare comune pentru controlul activităţii SRI, Georgian Pop, a declarat că, după analiza probelor prezentate astăzi,  acuzaţiile aduse SRI sunt nefondate.
Georgian Pop: „Acuzaţiile lansate în ultimele 10 zile în spaţiul public sunt nefondate, sunt defăimătoare, iar documentele prezentate nouă de către Comisia internă de verificare din cadrul SRI au probat într-un mod extrem de clar şi de credibil că acele acuzaţii publice sunt nefondate.
Reporter: Georgian Pop a mai precizat că toţi membrii comisiei, senatori şi deputaţi, au adresat întrebări pe fiecare aspect pus în discuţie. El a mai adăugat că nu se pot face mai multe referiri publice la detaliile acestor audieri, deoarece ele fac obiectul dosarului Microsoft, aflat în curs de judecare”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 februarie)