Agenţia Spaţială Europeană va testa o tehnologie care va reduce substanţial costul misiunilor către orbită

Agenţia Spaţială Europeană urmează să facă peste mai puţin de două ore un test considerat o piatră de temelie pentru dezvoltarea sistemelor de transport spaţial reutilizabile. Este o tehnologie ce va reduce substanţial costurile misiunilor europene către orbită, explică Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat vreodată în spaţiul cosmic, preşedinte de onoare al Agenţiei Spaţiale Române.

Dumitru Prunariu: Este pentru prima dată când Europa experimentează un astfel de vehicul. Readucerea din spaţiul cosmic, pentru început a unor materiale cargo, ulterior a unor echipaje umane. Acest vehicul care va fi lansat astăzi va efectua să spunem o jumătate de orbită în jurul Pământului, va fi plasat iniţial la o altitudine de 320 de kilometri, va urca până la 450 de kilometri şi de acolo va începe coborârea lină spre Pământ.

Tehnologia testată astăzi ar urma să reducă substanţial costul misiunilor către orbită prin reutilizarea vehiculelor spaţiale?

Dumitru Prunariu: Da, bineînţeles. Vehiculele reutilizabile reduc substanţial costul. Chiar dacă această misiune experimentală costă 150 de milioane de dolari, în domeniul cosmic aceasta nu este o sumă foarte mare.

Vehiculul spaţial european este aşteptat să aterizeze în Oceanul Pacific, la aproximativ 100 de minute de la lansare. Evenimentul poate fi urmarit live pe internet, începând cu ora 15:00, când este programată lansarea. România s-a alăturat recent grupului de ţări care susţin direct Staţia Spaţială Internaţională, iar industria românească este implicată în dezvoltarea noii rachete europene Ariane 6.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 11 februarie