Fundaţia Română a Inimii cere autorităţilor o legislaţie actualizată şi o finanţare adecvată pentru prevenirea bolilor cardiovasculare

Fundaţia Română a Inimii cere autorităţilor o legislaţie actualizată şi o finanţare adecvată pentru prevenirea bolilor cardiovasculare, principala cauză de deces atât în România cât şi în lume. În preajma Zilei Naţionale a Prevenţiei acestor boli, medicii specialişti atrag atenţia că afecţiunile cardiovasculare afectează un număr important de persoane tinere şi încurajează un stil de viaţă dinamic şi sănătos. Secretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, Dorel Săndesc, a arătat că bugetul pentru acest an cuprinde fonduri special destinate cabinetelor de medicină de familie pentru realizarea analizelor de risc şi a susţinut că este nevoie de o reglementare mai strictă a fumatului – cauză principală a acestor boli. Reguli mai clare şi un control mai strict al aplicării legii cer şi medicii.

Doctorul Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Naţionale de Pneumologie: A fost o relaxare de doi ani pe care o resimţim toţi când ne ducem în mall-uri, când ne ducem în restaurant, nu se respectă spaţiile, izolare  de fuma şi nu mai există, practic, decât un paragraf inserat pe un perete, care spune ‘aici e spaţiu fără fumat’, uitându-se că, de fapt, nu înseamnă nimic acest lucru. Expunerea este similară. Deci vom încerca să protejăm fumătorul pasiv. Noi nu facem o lege împotriva fumătorului, să fim bineînţeleşi.

Realizator: Reporterul Adriana Turea aminteşte că specialiştii încurajează populaţia de toate vârstele să îşi înceapă ziua cu un set de exerciţii fizice şi cu un mic dejun sănătos; dar şi să acorde atenţie principalilor factori de risc: alături de fumat – colesterolul, hipertensiunea arterială, obezitatea, diabetul sau lipsa activităţilor fizice.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 februarie