Obama explică răcirea relaţiilor cu Rusia prin «greşelile strategice ale Kremlinului»

Liderul american s-a întâlnit la Washington cu cancelarul german Angela Merkel. Experţii chestionaţi de „Business FM” au cerut ca SUA să fie implicate în convorbirile în aşa-zisul format «Normandia». Potrivit declaraţiilor experţilor, «fără America, acest tren nu va merge».
SUA şi Germania insistă pentru o soluţionare diplomatică a conflictului din Ucraina, a declarat preşedintele american, Barack Obama, în cadrul conferinţei de presă comună de la Washington susţinută, împreună cu cancelarul german Angela Merkel. În cazul în care varianta soluţionării pe cale diplomatică va eşua, Obama va solicita echipei sale să examineze absolut toate acţiunile viitoare cu privire la situaţia din Ucraina. De asemenea, SUA şi Germania au stabilit de comun acord să menţină în continuare sancţunile care au fost aplicate împotriva Rusiei, cu perspectiva înăspririi lor, dacă Moscova va menţine actualul curs politic. Situaţia respectivă a fost comentată de expertul rus Evgheni Mincenko, care a răspuns şi la întrebarea „Ce se va întâmpla în cazul în care planul de iniţiativă privind soluţionarea paşnică a conflictului nu va funcţiona?”
Evgheni Mincenko, directorul Institutului Internaţional pentru Expertiză Politică: «Nu înţeleg aceste duble standarde, când unii semnează un acord, îl anulează, pentru că nu a funcţionat, iar alţii nu funcţionează cum ar trebui. Angajamentele trebuie respectate ‘…’ În primul rând, nu cunoaştem detalii despre acest plan de soluţionare paşnică. Din câte am înţeles, este vorba despre faptul că părţile implicate în confllict revin la acea linie, care a fost, conform acordurilor de la Minsk, trasată anterior, iar insurgenţii dau absolut totul ce au obţinut şi au preluat sub controlul lor în ultimele săptămâni. Se introduce o aşa–zisă zonă demilitarizată, au loc alegeri locale, conform Constituţiei Ucrainei, şi acele persoane care vor fi alese anume ele vor fi de acum încolo practic reprezentanţii Donbasului în cadrul negocierilor cu autorităţile de la Kiev. Eu consider că cei care propun aşa ceva nu sunt la curent cu sistemul care funcţionează în Ucraina. Amintesc că acolo nu doar guvernatorii sunt numiţi în funcţie, ci până şi şefii administraţiilor raionale sunt numiţi. Nu se pot alege conducători potriviţi în alegerile locale, conform constituţiei, care să fie reprezentanţi cu drepturi depline ale acestor regiuni ‘…’ Demonizarea SUA de către Rusia nu are la bază motive. Obama ar fi foarte bucuros să scape pentru totdeauna de această problemă, iar Ucraina în realitate este trecută pe linie moartă, pe agenda zilei. Un exemplu concludent ar fi ultimele dezbateri privind nominalizarea candidaţilor Partidului Republican la preşedinţia SUA, unde despre Ucraina nici nu s-a pomenit. Obama ar fi dorit cumva ca apele să se liniştească, dar există o presiune puternică din partea republicanilor şi chiar din interiorul Partidului Democrat. ‘…’
Vizita lui Merkel în SUA – ei au ajuns la concluzia că totuşi ar trebuie să facă ceva şi atunci au respectat unele aparenţe … Obama a afirmat de mai multe ori că cel mai important lucru este integritatea teritorială. Convingerea mea este însă aceea că fără America acest tren nu va merge. Americanii ar trebui să devină participanţii procesului de pace din Ucraina pentru că altfel au influenţă dar nu poartă nicio responsabilitate».
De asemenea, SUA şi Germania sunt de acord cu faptul că sancţiunile Occidentului împotriva Rusiei trebuie menţinute, până atunci când Moscova va îndeplini angajamentele asumate în cadrul acordurilor de la Minsk. Potrivit declaraţiilor lui Obama, decizia privind livrarea de armament letal în Ucraina nu a fost, deocamdată, luată, dar chestiunea respectivă va fi examinată, împreună cu aliaţii săi. Din nou dacă negocierile vor eşua, va fi nevoie să se revină la aceast subiect. La rândul său, Angela Merkel a declarat că mai trebuie întreprinsă încă o tentativă de reglementare a crizei din Ucraina
Konstantin Simonov, preşedintele Fondului Securităţii Naţionale Energetice: «Consider că şansele de a ajunge la o înţelegere nu sunt foarte mari. Trebuie văzut ce se are în vedetere prin «a ajunge la acorduri». „Dacă se are în vedere semnarea unui nou acord, s-ar putea ca anume acesta să aducă garanţii pentru o lungă perioadă privind menţinerea armistiţiului şi mai ales pentru găsirea unui compromis între Rusia şi Occident ‘…’ Problema cea mai importantă este că SUA lipsesc din aşa-zisul format „Normandia”. Obama nu a afirmat că problema este rezolvată şi că nu se vor face livrări de armament letal în Ucraina? Nu! Acesta susţine că problema este în curs de rezolvare ceea ce înseamnă că s-ar putea livra armament în Ucraina. Atunci care a fost rostul vizitei lui Hollande şi Merkel? ‘…’ Nu este un acord de pace, ci un lucru fără sens ‘…’ Vor trece câteva luni şi întreaga Armată a Ucrainei cu tot cu arme letale va fi în Donbas şi vom avea un nou război, mult mai de amploare faţă de cel din prezent».
Potrivit declaraţiilor lui Barack Obama, SUA are nevoie de o Rusie puternică, prosperă şi energică. Răcirea actuală a relaţiilor dintre cele două state este provocată de «decizii strategice nereuşite» ale Kremlinului, a mai declarat preşedintele Statelor Unite.

(VEDOMOSTI – 11 februarie)

Traducerea: Violeta Drăguţă