Concursul Mondial de Fotografie de Presă, World Press Photo, şi-a anunţat câştigătorii

La Amsterdam au fost anuţaţi câştigătorii Concursului Mondial de Fotografie de Presă, World Press Photo, aflat la cea de-a 58-a ediţie. Au fost trimise aproape 98.000 de fotografii, realizate de peste 5.600 de jurnalişti din 131 de ţări, inclusiv din România. Juriul a acordat premii la opt categorii, precum: Ştiri, Sport, Portrete, Documentar sau Natură. Premiul cel mare, în valoare de zece mii de euro, a fost acordat danezului Mads Nissen.

„O fotografie a unui cuplu de homosexuali în Rusia, o imagine foarte intimă, icredibil de frumoasă, ilustrează o problemă globală, care afectează milioane de oameni în zeci de ţări. Este executată genial, o compoziţie incredibilă. O fotografie pentru care ai nevoie nu doar te timp, dar şi de un fotograf talentat” – aşa a anunţat preşedinta juriului, Michele McNally, fotografia anului 2014, câştigătoarea supremă a Concursului Mondial de Fotografie de Presă. Mulţi fotojurnalişti, în special cei din zonele de conflict, poate că sunt dezamăgiţi de alegerea făcută de juriu – a declarat pentru Radio România, Peter-Matthias Gaede.

„Am impresia că foarte mulţi jurnalişti cred că un astfel de premiu poate fi câştigat numai de o fotografie dintr-o astfel de zonă de conflict, dar nu este aşa. Poţi găsi un subiect la colţ de stradă şi să câştigi cu el. De fapt, acesta este mesajul nostru” – a explicat Peter-Matthias Gaede, membru al juriului în acest an. Categoria Spot News Stories a fost câştigată de Jerome Sessini din Franţa, cu o fotografie a unui pasager încă în scaunul zborului MH17 doborât în Ucraina. În alte secţiuni din categoria News au fost acordate premii pentru fotografii realizate în zone de conflict, ca Doneţk în Ucraina, Gaza şi Siria, dar şi în Sierra Leone, afectată de Ebola. Pentru prima dată, fotografiile selectate în ultima fază a concursului au fost verificate de specialişti. Orice postprocesare a dus la eliminarea din concurs.

„Vorbim de un concurs de fotografie de presă. Aceasta înseamnă că esteticul nu poate lua locul faptelor” – mi-a spus Micha Bruinvels, directorul concursului, iar lipsa integrităţii imaginilor trimise a dus chiar la neacordarea Premiului III în categoria Sport.

Mark Baker, preşedintele juriului de specialitate: Este posibil să adaugi sau să elimini ceva dintr-o fotografie. Integritatea este o regulă de fier în acest concurs, la toate categoriile, păcat că sportul nu a avut un an bun.

Ceremonia acordării premiilor va avea loc în doua jumătate a lunii aprilie, în capitala olandeză.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 februarie