„Apel matinal”. Invitat regizorul Radu Jude, câştigător al Premiului Ursul de Argint

Radu Jude a câştigat sâmbâtâ seară Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Premiul i-a fost acordat pentru lungmetrajul „Aferim!”, despre care revistele de specialitate, inclusiv „Variety”, au avut doar cuvinte de laudă. Scenariul filmului este scris de Radu Jude şi Florin Lăzărescu. Marius Panduru a realizat imaginea. Montajul îi aparţine lui Cătălin Cristuţiu, iar sound-design-ul este semnat de Dana Lucreţia Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Paparuz, scenografia, de Augustina Stanciu. Consilier istoric a fost Constanţa Vintilă-Ghiţulescu, iar coproducător este Ada Solomon. Filmul „Aferim!” va fi lansat pe 6 martie în cinematografele din România. Colegul nostru Alex Buzică a stat de vorbă cu Radu Jude despre acest succes de la Berlinală pentru „Apel matinal”

Reporter: Radu Jude, felicitări pentru Ursul de Argint!

Radu Jude: Mulţumesc frumos!

Reporter: Eram siguri, de când am vorbit noi, joi, dacă îţi aminteşti, ştii că ţi-am spus că te întorci cu un premiu? Ce crezi că a atras acest film?

Radu Jude: Va trebui întrebat juriul, habar n-am!

Reporter: Atunci, o să te întreb pe tine! Ce înseamnă acest premiu, personal?

Radu Jude: Pentru mine, e o bucurie, în primul rând, că, sigur, e recunoscut efortul meu, dar asta mi se pare mai puţin important cât mi se pare că e recunoscut efortul şi talentul întregii echipe, al actorilor, al scenografei, al operatorului ş.a.m.d., pe de o parte şi pe de altă parte, sper să însemne o distribuţie mai bună a filmului atât internaţional, cât mai ales în România. Adică, sper ca spectatorii să fie ceva mai interesaţi de acest film, deşi e românesc .

Reporter: Ce înseamnă acest premiu pentru cinematografia românească?

Radu Jude: Poate fi un semn că filmele, aşa-numitele „filmele de autor”, „filmele de artă”, filmele care pun nişte probleme importante sunt esenţiale şi sunt mai importante decât ceea ce se numeşte în mod obişnuit cinematografia comercială sau cinematografia de consum. Şi cred că filmul de autor trebuie susţinut cât mai mult şi cred că sunt o mulţime de tineri cineaşti foarte talentaţi, care trebuie să aibă şansa să debuteze, să-şi facă primele filme şi cred că şi premiul nostru e un semn în sensul ăsta.

Reporter: Cum a fost pe scenă?

Radu Jude: Pe scenă, ce să zic!? Eu am emoţii, sunt timid, nu mi-e simplu. Habar n-am, dumneavoastră să-mi spuneţi.

Reporter: Actorii ce-au spus, s-au bucurat?

Radu Jude: Da. Da. Sigur că da!

Reporter: Ce reacţie au avut?

Radu Jude: Păi, eu n-am vorbit cu ei, decât aşa, pe Facebook sau de al distanţă, încă nu ne-am văzut.

Reporter: Premiul ăsta ce semnifică, ce importanţă are pentru tine, acum, regizoral, dar personal?

Radu Jude: Personal, repet, eu văd lucrul ăsta ca un joc, până la urmă. Ne jucăm, adică, facem festivaluri, dăm premii, adică, nu mă îmbăt cu apă rece. Doresc ca filmul ăsta să contribuie la finanţarea următoarelor filme-proiecte mai degrabă. Sper să funcţioneze ca aşa, un fel de cec în alb, un fel de garanţie, că ceea ce fac nu e complet lipsit de interes.

Reporter: Cum suntem trataţi, ca şi producţii româneşti, când participăm la un astfel de eveniment?

Radu Jude: Nu pot să pomenesc decât experienţa mea, care a fost extraordinară, adică atenţia pe care au acordat-o filmului a fost maximă, organizarea impecabilă, politeţea desăvârşită, foarte plăcut din punctul ăsta de vedere.

Reporter: Un scurt rezumat al filmului, chiar de la regizor?

Radu Jude: „Aferim!” e un film despre mentalităţi şi despre felul în care ideile primite trec de la o persoană la alta, aşa ca o molimă, toată această idee fiind exprimată printr-o poveste care e despre un zapciu din secolul XIX, care împreună cu fiul său pornesc în căutarea unui rob fugar.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 februarie