Artă contemporană românească la ediţia a 34-a a Târgului ARCOmadrid

O galerie din România va fi prezentă pentru prima dată în cadrul Programului Principal al Târgului Internaţional de Artă Contemporană ARCOmadrid, cel mai aşteptat eveniment din domeniul artei contemporane din Spania. În perioada 25 februarie – 1 martie 2015, Galeria Ivan din Bucureşti participă la ARCOmadrid, prezentând lucrări semnate de artiştii Paul Neagu şi Andreea Ciobîcă. Totodată, Călin Dan, directorul Muzeului de Artă Contemporană din Bucureşti, a fost invitat şi va participa la Întâlnirile Profesionale din cadrul aceluiaşi Târg. Institutul Cultural Român de la Madrid susţine participarea artistei Andreei Ciobîcă şi a lui Călin Dan la evenimentele şi Întâlnirile Profesionale din cadrul Târgului.
Ajuns la a 34-a ediţie, ARCOmadrid este unul dintre cele mai importante târguri internaţionale de artă din lume. Anul acesta, la Madrid îşi vor da întâlnire 218 galerii din 29 de ţări şi peste o mie de artişti, alături de directori de instituţii, curatori de bienale şi specialişti din domeniu, Columbia fiind invitatul special al acestei ediţii. Prezenţa anuală a târgului ARCO la sfârşit de februarie a generat consacrarea acestei luni artei contemporane publicului madrilen. Cele mai importante instituţii, galerii şi spaţii culturale din domeniu organizează evenimente, expoziţii şi întâlniri cu această ocazie, contribuind la transformarea Madridului într-o veritabilă capitală a artei contemporane.
În acest context, Galeria Ivan, înfiinţată în 2006 de către Marian Ivan, la Bucureşti, va prezenta în cadrul Târgului lucrări ale artiştilor Paul Neagu şi Andreea Ciobîcă (Pavilion 7, stand 7F11, IFEMA – Feria de Madrid). De asemenea, Călin Dan, directorul Muzeului de Artă Contemporană din Bucureşti, va participa în cadrul Întâlnirilor Profesionale din cadrul ARCOmadrid alături de directori de muzee şi centre de artă contemporană din Europa şi America Latină şi membri ai Asociaţiei de Directori de Muzee de Artă Contemporană din Spania.
Cu această ocazie, Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Paul Neagu Estate din Londra şi Galeria Ivan, va organiza o proiecţie cu cele mai cunoscute performance-uri ale artistului Paul Neagu: „Neagu’s Boxes” (România, 1968), „Cake Man” (Londra, 1971), „Blind’s Bite” (Londra, 1975) şi „Hyphen Ramp” (Serpentine Gallery, Londra, 1976). Evenimentul va avea loc pe 24 februarie, la sediul ICR Madrid.