Statele membre ale UE au un termen limită pentru implementarea directivei privind drepturile victimelor

Comisia Europeană le aminteşte statelor membre că au un termen limită pentru implementarea directivei privind drepturile victimelor. Directiva privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii a fost adoptată în toamna anului 2012. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să o transpună în legislaţiile naţionale până la 16 noiembrie anul în curs, reaminteşte executivul comunitar. Comisia insistă asupra importanţei noii legislaţii. Normele le vor înlocui pe cele de la începutul anilor 2000 şi ar urma să asigure protecţie suplimentară pentru milioane de cetăţeni europeni. Directiva aduce, aşadar, o serie de drepturi adiţionale pentru victime, dar şi obligaţii în plus pentru autorităţile naţionale. În primul rând, statele membre vor fi obligate să asigure un nivel minim de acces la servicii de sprijin, indiferent dacă se reclamă în mod oficial un abuz sau nu. Categoriile vulnerabile, precum şi victimele cu nevoi speciale trebuie să beneficieze de acces la servicii specializate, de adăpost şi de consiliere psihologică.

Factorii de decizie europeni au decis că a venit vremea să modifice abordarea în domeniu şi să acorde atenţie egală victimelor după ce au observat că sistemele de justiţie penală din ţările membre se concentrează prea mult asupra infractorului şi tind să-i piardă din atenţie pe cei care suferă. Directiva extinde aria de protecţie şi elimină din limitările date de graniţele naţionale. Drepturile victimelor vor fi garantate, chiar dacă infracţiunea se comite pe teritoriul altui stat decât cel de origine – precizează comisia. De exemplu, dacă un turist este victima unei tâlhării va primi la secţia de poliţie informaţii în limba lui, cu ajutorul unui translator, va fi ajutat să redacteze plângerea şi i se vor explica paşii de urmat. Totodată, ajunsă în ţara de origine, persoana respectivă va fi informată asupra stadiului în care este procesul. Noua directivă prevede şi evaluarea individuală a victimelor pentru a se vedea dacă există riscul ca abuzul să se repete pe timpul desfăşurării procedurilor judiciare. Membrii familiei vor beneficia de mai multe drepturi odată cu includerea lor în categoria victimelor directe şi aceştia vor avea dreptul la sprijin, consiliere şi protecţie deoarece au la rându-le de suferit. Comisia Europeană estimează că, în jur de 75 de milioane de persoane devin anual victime ale diverselor forme de infracţionalitate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 februarie)