Un demnitar de la Kiev dezvăluie detalii despre fuga lui Ianukovici din Ucraina

Secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare din Ucraina, Oleksandr Turcinov, a dezvăluit, vineri, câteva detalii despre momentul în care fostul preşedinte Viktor Ianukovici, a dezvăluit, a părăsit Kievul, în timpul protestelor pro-europene şi antiguvernamentale din iarna anului trecut. Potrivit lui Turcinov, pe urmele lui Ianukovici au fost puşi zece membri ai trupelor speciale, pentru a-l aduce din Crimeea înapoi în capitală. „Am trimis un grup de forţe speciale format din zece persoane, în frunte cu ministrul de interne, Arsen Avakov, şi şeful Serviciului de Securitate al (SBU), Valentin Nalivaicenko (membri ai noii puteri, n.red). Dar aceştia ne-au anunţat că Ianukovici se refugiaze deja pe teritoriul bazei militare ruseşti. Este evident că zece persoane nu puteau să ia cu asalt baza militară a Federaţiei Ruse” – a precizat Turcinov.

Oficialul a explicat că Ianukovici şi echipa sa au reuşit să fugă din Kiev, pentru că, în acel moment, în ţară, practic, nu exista nicio conducere. Potrivit secretarului Consiliului de Securitate de la Kiev, care, la începutul lui 2014, a fost ales în funcţia de preşedinte al Parlamentului, primul său ordin pe care l-a dat poliţiştilor de frontieră a fost să închidă graniţa dintre Ucraina şi Rusia. „Ianukovici nu putea trece frontiera şi a decis să fugă prin Crimeea. A ajuns la baza militară a Flotei Mării Negre, iar de acolo a fost evacuat în Rusia, pentru că se temea să rămână pe teritoriul bazei militare” – a dezvăluit Turcinov.

www.korrespondent.net – 21 februarie