Actriţa Ornella Muti a fost condamnată la opt luni de închisoare, după ce a luat cina cu Vladimir Putin

Potrivit publicaţiei italiene „Oggi”, frumoasa actriţă din Italia Ornella Muti a fost recent condamnată la opt luni de închisoare, din cauza unui incident petrecut în urmă cu patru ani, o cină luată cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la Sankt Petersburg. Instanţa din Italia a mai decis că Ornella Muti trebuie să plătească o amendă de 600 de euro pentru că a lipsit pe 10 decembrie 2010 de la spectacolul susţinut de teatrul unde era angajată pentru a se întâlni cu liderul de la Kremlin Vladimir Putin. Artista, în vârstă de 59 de ani, va primi pedeapsa cu suspendare, cu condiţia dacă plăteşte suma de 30.000 de euro daune părţii vătămate, Teatrului „Verdi di Pordenone” din Italia. Ornella a fost găsită vinovată de fraudă şi fals, pentru că a încercat să-şi justifice absenţa de la spectacol cu un certificat medical, în care era diagnosticată cu „laringotraheită, tuse, febră şi răguşeală”. Ea a încasat un onorariu de 25.000 de euro pentru spectacolul de la care de fapt a lipsit pentru că plecase la Sankt Petersburg unde a participat la o acţiune caritabilă organizată de Fondul „Fundaţia” al lui Vladimir Kiselev, la care a participat şi preşedintele Putin, pe atunci premierul Rusiei, care în debutul acelei seri a interpretat la pian piesa „Bluberry Hill”. Conducerea teatrului a fost cea care a aflat adevărul şi susţine că nu contează câţi ani au trecut de la incident, estimând pagubele  materiale provocate în valoare de 25.000 de euro.

(www.woman.ru – 27 februarie)