Biroul Permanent al Senatului va decide privind solicitarea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării lui Dan Şova şi a lui Darius Vâlcov

Biroul Permanent al Senatului urmează să decidă, astăzi, când va avea loc votul în plen asupra cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a social-democratului Dan Şova. Senatorii jurişti au dat aviz pozitiv solicitării DNA săptămâna trecută. După cum transmite RRA, este posibil ca votul să aibă loc după-amiază. Dan Şova este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură în complexurile Turceni şi Rovinari. Şi tot astăzi, Biroul Permanent al Senatului ar putea lua în discuţie şi cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării fostului ministru al finanţelor, Darius Vâlcov, acuzat de trafic de influenţă. Documentul va fi transmis apoi Comisiei juridice pentru un punct de vedere. Procurorii susţin că atunci când era primar PDL de Slatina, Vâlcov ar fi luat mită două milioane de euro pentru contracte publice acordate preferenţial.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 martie