Poliţia Română marchează 193 de ani de la atestarea documentară

Poliţia Română marchează astăzi 193 de ani de la atestarea documentară. Evenimente dedicate acestei zile sunt organizate în mai multe oraşe din ţară. La Bistriţa, este deschisă o expoziţie de tehnică de intervenţie, iar la Arad vor avea loc ceremonii în cadrul cărora mai mulţi agenţi şi ofiţeri vor fi avansaţi în grad. Tehnica folosită de poliţişti pentru prinderea infractorilor va fi expusă şi în capitală. Într-un centru comercial din cartierul Vitan vor fi amenajate standuri, iar cei care doresc pot vedea laboratorul mobil folosit de Serviciul Criminalistic precum şi armamentul luptătorilor de la serviciul special de acţiune. Preşedintele Klaus Iohannis a arătat într-un mesaj transmis cu această ocazie că Poliţia Română este o instituţie responsabilă, sigură şi de încredere, transmit corespondenţii RRA.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 martie)