Barack Obama salută acordul asupra programului nuclear al Iranului

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a lăudat acordul cadru care restricţionează programul nuclear al Iranului, ca fiind o „înţelegere istorică”. El a adăugat că, dacă va fi implementat, lumea va deveni mai sigură. Liderul de la Casa Albă a mai spus că, în cazul în care acordul va fi finalizat, „noi vom putea să rezolvăm una dintre cele mai mari ameninţări la adresa securităţii”. Părţile implicate în negocieri – Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia, Germania şi Iran – au termen/limită, până la 30 iunie, să ajungă la un acord total.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 aprilie)