Horia Tecau si-a anuntat astazi retragerea din turneul BRD Nastase Tiriac Trophy in cadrul unei conferinte de presa.

„Din pacate, nu am o veste buna. Sunt nevoit sa ma retrag din cauza unei probleme la bratul drept – tendinita, care a aparut in cadrul turneului din Monte Carlo, unde am jucat meciul din turul doi care a fost foarte solicitant. De la acel meci nu am jucat deloc pana la antrenamentul de ieri, cand am incercat sa ma antrenez  timp de 20 de minute, insa nu m-am simtit destul de bine. Am facut efortul necesar pentru a ma reface, impreuna cu fizioterapeutii ATP, pentru acest meci de miercuri.

Organizatorii m-au ajutat, au pus meciul cat mai tarziu posibil, insa nu am avut suficient timp sa ma refac.

Daca joc, exista riscul sa ma accidentez si mai tare si sa nu stiu cand ma mai pot intoarce pe teren – pot ramane cateva saptamani fara sa joc.

Momentan, dupa discutiile de azi cu fizioterapeutul, si turneul de la Madrid este sub semnul intebarii. Sper ca la jumatatea saptamanii viitoare sa pot juca, in urma unui tratament intens.

Imi cer scuze in fata partenerului meu si a fanilor care stiu ca asteptau sa ne urmareasca din nou. Cateodata nu esti suficient de bine fizic pentru a intra pe teren. Sper sa compensez la urmatoarele editii. ”