Revista presei internaţionale – 22 aprilie 2015

Orientul Mijlociu, cu disputele şi incidentele sale, continuă să rămână pe prima pagină a ziarelor străine, dar presa internaţională pare acum atrasă şi de probleme, să le spunem, juridice.
O asemenea problemă este relavată de ziarul libanez „Daily Star”, care informează că „o instanţă israeliană a condamnat la şapte ani închisoare un belgian de iraniană pentru spionaj în serviciul Iranului.” Dar portalul israelian „Arutz Sheva” este mai categoric şi titrează: „Un spion iranian condamnat la şapte ani închisoare”. Şi tot „Arutz Sheva” precizează că „belgianul iranian fusese recrutat de serviciile de informaţii iraniene în anul 2012 şi exercitase presiuni asupra familiei sale pentru a-l convinge să intre în slujba lor”. Rămânem în domeniul juridic, pentru că un articol de ziarul egiptean „Al-Ahram” ne atrage atenţia: „Fostul preşedinte islamist al Egiptului, Mohamed Morsi, a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru că, în decembrie 2012, el ar fi făcut demonstraţie de forţă şi ar fi incitat la violenţă, arestându-i pe protestatari şi molestându-i în faţa palatului prezidenţial Ittifadiya„. Referindu-se la acelaşi eveniment, ziarul francez „Le Monde” subliniază că, „simbolic, condamnarea fostului preşedinte reprezintă o nouă lovitură dată islamiştilor, care acum sunt supuşi unei represiuni sângeroase”. Rămânând în lumea arabă, să ne oprim asupra unei declaraţii a viceministrului iranian de externe, Morteza Sarmadi, care, în publicaţia „International Business Times”, deşi pomeneşte despre „25 de morţi şi peste 400 de răniţi”, estimează că „un eventual armistiţiu în Yemen ar putea fi posibil în câteva ore”. De altfel, Iranul se arată paşnic şi în cotidianul american „The New York Times”, unde un articol este semnat de însuşi ministrul iranian de externe, Mohamad Javad Zarif. În articol, diplomatul iranian pledează pentru cooperare şi dialog în problemele legate de Golful Persic, subliniind că „dialogul regional trebuie să se bazeze pe nişte principii unanim recunoscute şi pe nişte obiective comune” or, afirmă ministrul iranian, „sunt multe planuri în care interesele Iranului şi cele ale principalelor părţi implicate converg, iar şansele nu trebuie pierdute”. În Rusia, premierul Dmitri Mdevedev recunoaşte că „ţara se confruntă cu mari probleme economice din cauza sancţiunilor internaţionale, dar situaţia ar fi putut şi mai rea, iar Rusia se adaptează”, după cum relatează cotidianul rus „Moscow Times”. Poate ca să fie mai sigură, „Rusia va monitoriza operaţiunile bancare ale cetăţenilor din Statele Unite şi Uniunea Europeană”, după cum anunţă cotidianul polonez „Gazeta Wyborcza”. Dar alte probleme apar deja la orizont: „Nori negri se adună deasupra pregătirilor pentru Cupa Mondială la Fotbal din 2018, programată în Rusia”, afirmă cotidianul britanic „The Guardian”. Ziarul aminteşte că, „într-o scrisoare deschisă, nişte senatori americani considerau de altfel că organizarea campionatului în Rusia ‘ar evidenţia într-un mod cu totul nepotrivit regimul lui Vladimir Putin'”. Şi totuşi, în acelaşi ziar, preşedintele FIFA, Sepp Blatter, se arată optimist, afirmând: „Sunt convins că fotbalul este mai puternic decât oricare altă stratagemă.”

Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR