Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost adus cu mandat la DNA

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, a fost adus în urmă cu puţin timp cu mandat la DNA, pentru audieri. El este cercetat într-un dosar de corupţie. Potrivit unor surse judiciare, citate de redactorul nostru Mădălina Verman, suspectul ar fi intervenit pe lângă Cristian Bîgiu, peşedintele Consiliului Judeţean Buzău în acea perioadă, pentru atribuirea de contracte publice unei firme pe care o conducea prin interpuşi. Intervenţia a avut succes şi a fost urmată de obţinerea unui contract, în valoare de 11 milioane de euro, pentru lucrări într-o localitate buzoiană. Cristian Bîgiu a fost plasat recent în arest la domiciliu. El fusese arestat preventiv în decembrie 2014 pentru luare de mită.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 aprilie)