Procurorii anticorupţie au descins la Consiliul Judeţean Suceava

Procurorii anticorupţie au descins, în această dimineaţă, la Consiliul Judeţean Suceava. Ei vizează mai multe birouri, inclusiv pe cel al preşedintelui Consiliului, Cătălin Nechifor. Procurorii verifică achiziţiile instituţiei, cum ar fi cele de la Direcţia de Drumuri Judeţene, potrivit unor surse citate de corespondenta RRA. Într-un comunicat, DNA anunţă că astăzi face percheziţii într-un dosar de corupţie privind fapte comise începând din 2003. Descinderile au loc la 12 adrese din Bucureşti, judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi, din care patru la sediile unor instituţii publice.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 mai