Proteste ale românilor faţă de defrişările abuzive

Mii de oameni au protestat astăzi, în capitală şi în mai multe oraşe din ţară, faţă de defrişările abuzive şi au cerut autorităţilor ca pădurile din România să devină o prioritate naţională. 27 de ONG-uri de la noi şi din străinătate au fost mobilizate de organizaţia World Wide Fund for Nature, sub sloganul „Împreună putem opri masacrul pădurilor”.

Protestul faţă de despăduririle abuzive este legitim – consideră preşedintele Klaus Iohannis – care, de altfel, a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, Codul Silvic. Marţi, el va fi dezbătut în comisia parlamentară de specialitate din Camera Deputaţilor. Premierul Victor Ponta afirmă că dacă va fi adoptat şi promulgat vor exista instrumente mult mai puternice de luptă împotriva celor care abuzează de poziţia de piaţă şi încurajează defrişările excesive.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 mai