Percheziţii la Poliţia Rutieră Brăila, într-un dosar de luare de mită

Procurorii Parchetului General fac mai multe percheziţii în judeţul Brăila, la Poliţia Rutieră, într-un dosar care vizează infracţiuni de luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă, sunt anchetate 35 de persoane, dintre care 26 sunt angajaţi ai Ministerului de Interne, precizează redactorul RRA Diana Surdu. Procurorii au informaţii că aceştia ar fi luat sau chiar ar fi cerut mită pentru a-i scăpa pe şoferi de amenzi. Agenţiile de presă notează că ancheta durează de câteva luni şi a fost declanşată în urma unor sesizări din partea şoferilor nemulţumiţi că poliţiştii le-ar fi cerut bani. Serviciul DGA a avut şi ofiţeri sub acoperire în cursul operaţiunii.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 mai)