Yannis Varoufakis, ministrul elen de finanţe: Atena va plăti la timp suma de 750 de milioane de euro datoraţi FMI

Atena va plăti la timp suma de 750 de milioane de euro pe care îi datorează Fondului Monetar Internaţional, a anunţat astăzi ministrul elen de finanţe. Yannis Varoufakis a participat la negocieri cu partenerii săi din zona euro, la Bruxelles. Ministrul a declarat, în cadrul unui interviu acordat Euronews, că statul său va plăti, în cursul zilei de mâine, suma datorată. „Răspunsul nostru standard este că Grecia îşi va îndeplini întotdeauna obligaţiile către creditorii săi şi, cu siguranţă, vom face acest lucru şi mâine. Aşteptările pe care le avem acum sunt legate de o întâlnire constructivă, care va consolida eforturile pe care le-am depus împreună cu instituţiile şi va crea o atmosferă pozitivă, aşadar în zilele următoare putem să discutăm pe marginea punctelor din acord despre care nu am vorbit până acum”. Grecia ar putea decide asupra organizării unui referendum privind orice acord posibil cu creditorii. Wolfgang Schauble, ministrul german de finanţe, a declarat că Berlinul va susţine o astfel de decizie. „Dacă guvernul elen doreşte organizarea unui referendum, lăsaţi-i să ţină un referendum. Ar putea fi pasul corect pentru ca poporul grec să decidă dacă este pregătit să accepte ceea ce este necesar sau dacă doreşte ceva diferit”. Alţi oficiali germani s-au opus public organizării, în Grecia, a unui vot popular privind orice acord.

(EURONEWS – 11 mai)