Gaudeamus Oradea scoate cartea la iarbă verde

Caravana GAUDEAMUS a ajuns la Oradea odată cu vara!
Între 13 şi 17 mai, Radio România şi Primăria Oradea vă aşteaptă la o cură de aer curat şi lectură, în Parcul 1 Decembrie, la statuie.
Mii de titluri, printre care se vor regăsi cu siguranţă bestseller-urile zilei, serii de autor, pachete promoţionale şi discounturi de peste 50% oferite de cei aproape 60 de expozanţi, evenimente de top, zeci de premii acordate vizitatorilor la Tombola GAUDEAMUS, concursul Miss Lectura, îi aşteaptă pe orădeni într-o oază de cultură: Târgul GAUDEAMUS Oradea.
Intrarea este liberă, iar programul de vizitare este următorul: miercuri – sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00, duminică, între orele 10.00 şi 15.00.
Târgul GAUDEAMUS Oradea, cea mai nouă componentă a Caravanei GAUDEAMUS, este singurul eveniment din seria de 87 de târguri de carte pe care Radio România le-a iniţiat până acum, organizat în colaborare cu autorităţile locale din oraşul gazdă. GAUDEAMUS Oradea se va desfăşura în incinta unui pavilion expoziţional mobil amplasat în Parcul 1 Decembrie, la statuie, spaţiu care găzduieşte în mod tradiţional evenimentele organizate în aer liber.
Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 13 mai, la ora 13.00.
***
Târgul GAUDEAMUS Oradea face parte dintr-un proiect de anvergură naţională – Programul LECTURA – iniţiat şi derulat de Radio România, care vizează susţinerea pieţei de carte din ţara noastră prin evenimente de tip expoziţional şi proiecte conexe. Palmaresul cumulat al Programului, în intervalul noiembrie 1994 – aprilie 2015, însumează 86 de târguri organizate sub brandul GAUDEAMUS, aproape 9.500 de expozanţi, 2.440.000 de vizitatori şi peste 9.650 de evenimente.
Principalele componente ale programului sunt: Târgul Internaţional GAUDEAMUS Carte de Învăţătură (21 de ediţii), Caravana GAUDEAMUS (Cluj-Napoca – 16 ediţii, Craiova – 14 ediţii, Timişoara – 9 ediţii, Litoral -Mamaia/Constanţa – 6 ediţii, Sibiu şi Târgu Mureş – câte 3 ediţii, Oradea – o ediţie pilot în anul 2014), Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară (12 ediţii) şi o serie de proiecte conexe.
Calendarul GAUDEAMUS 2015 mai cuprinde: GAUDEAMUS Litoral (13 – 17 august), GAUDEAMUS Carte Şcolară (16 – 27 septembrie) şi Târgul Internaţional GAUDEAMUS (18 – 22 noiembrie).
***
Preşedintele de onoare al acestei ediţii a Târgului GAUDEAMUS Oradea va fi domnul Lucian Silaghi, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Bihor.
Reperele statistice ale ediţiei 2015:
– 58 de expozanţi reuniţi în 39 de standuri, reprezentând principalele categorii prezente pe piaţa de carte şi educaţie din România – edituri, agenţii de difuzare de carte şi produse multimedia, instituţii de învăţământ, edituri străine prezente în standurile distribuitorilor de carte. Numărul mare al expozanţilor şi diversitatea domeniilor pe care le reprezintă sunt o bună recomandare în ceea ce priveşte oferta de care vizitatorii târgului vor putea beneficia şi la această ediţie a târgului.
– o suprafaţă de peste 350 mp de standuri;
– 10 evenimente propuse de către organizator şi expozanţi, adresate unui public variat ca domenii de interes şi vârstă.
Cea de a II-a ediţie a Târgului GAUDEAMUS Oradea va constitui şi cadrul pentru reluarea câtorva dintre proiectele deja tradiţionale, marca GAUDEAMUS – Radio România:
• Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care va avea ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional GAUDEAMUS (Coşul Târgului); de la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, peste 112.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu mai primiseră de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii.
• Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care postul public de radio promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către reprezentanţii la vârf ai învăţământului românesc. Sâmbătă, 16 mai, la ora 12.30, sunteţi aşteptaţi să îi cunoaşteţi pe invitaţii de nota 10 ai Târgului GAUDEAMUS Oradea, elevi din această zonă a ţării premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline: Baranyai István Dávid, Fógel Péter (Colegiul Național „Kölcsey Ferenc” din Satu Mare), Boros Zoltán, Schefler Barna, Schefler Gergő (Liceul Teologic Romano – Catolic „Hám János” din Satu Mare), Dan Cristian Vulpe, Bogdán Eszter (Colegiul Național „Silvania” din Zalău) şi Andrei – Vlad Bădulescu (Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea). Premiile vor fi oferite de Radio România şi Automobile Dacia.
Premiile ediţiei 2015 a Târgului GAUDEAMUS Oradea vor fi decernate duminică, 17 mai, începând cu ora 13.00, astfel:
• Trofeele GAUDEAMUS (acordate editurilor – locurile 1, 2 şi 3) şi Cea mai râvnită carte a Târgului, decernate prin Votul Publicului exprimat prin completarea unor chestionare distribuite vizitatorilor pe întreg parcursul târgului;
• Trofeele Presei – decernate jurnaliştilor pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, tot prin Votul Publicului;
• Premiul Educaţia – decernat unei instituţii de învăţământ în semn de apreciere a modului de promovare a ofertei sale educaţionale la Târgul GAUDEAMUS;
• Premiul Miss Lectura, acordat celei mai frumoase cititoare prezente la Târg de către casa de modă Pusha Fashion;
• Premiile Tombolei GAUDEAMUS – ai căror câştigători vor fi stabiliţi prin tragerea la sorţi a buletinelor de Vot al Publicului – oferite de către sponsorii şi partenerii ediţiei.
Parteneri:
BRD Groupe Société Générale – partener principal al Caravanei GAUDEAMUS 2015
Proiect susţinut de Ministerul Culturii
Sponsori: Automobile Dacia, Casa de modă Pusha Fashion, Avon Cosmetics, Clubul Sportiv Municipal Oradea, Hotel Continental, Select Catering SRL, Hotel President Băile Felix şi Restaurant Romanada Oradea.
Eveniment organizat de Radio România şi Primăria Municipiului Oradea, în cadrul Caravanei GAUDEAMUS 2015.