Instanţa supremă va da astăzi o decizie în dosarul „Referendumul”

Instanţa supremă va da astăzi o decizie în dosarul „Referendumul”, în care a fost judecat ministrul dezvoltării, Liviu Dragnea, pentru presupuse fapte de corupţie din perioada în care era secretar general al PSD. Decizia nu va fi definitivă. Magistraţii au amânat deja luarea unei hotărîri în acest dosar. La ultimul termen, procurorul de şedinţă al DNA a cerut pedeapsă cu executare, fără a preciza un cuantum. Liviu Dragnea susţine că este nevinovat şi că împotriva sa nu există nicio probă „serioasă”. El este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 mai