Mark Zuckerberg îi răspunde lui Petro Poroşenko la apelul de a deschide birouri Facebook în estul Europei

 Fondatorul şi preşedintele reţelei Facebook, Mark Zuckerberg, a ţinut o sesiune de întrebări şi răspunsuri în cadrul unei conferinţe desfăşurate la sediul Facebook din California, abordând inclusiv problema activităţii internauţilor ucraineni pe reţeaua de socializare, ale căror postări ar fi fost blocate de moderatori ruşi – transmite portalul de ştiri Obozrevatel. Sursa menţionează că Zuckerberg a răspuns astfel apelului lansat de preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, de a deschide birouri ale reţelei Facebook în Europa de est. „Erau sau sunt postările ucrainenilor moderate de un birou Facebook rusesc?” – a fost întrebarea care a dat startul sesiunii şi care a primit în scurt timp 45.000 de like-uri. „Nu există un astfel de birou în Rusia, aşa cum nu avem nici în Ucraina. Avem un oficiu european la Dublin. Greşesc cei care cred că postările sunt moderate dintr-un birou rusesc de către moderatori anti-ucraineni” – a asigurat Zuckerberg, infirmând astfel zvonurile că postările ucrainenilor ar fi blocate de moderatori din Rusia. Mark Zuckerberg şi-a argumentat răspunsul, subliniind că Facebook are o politică strictă în ceea ce priveşte eliminarea discursului care instigă la ură şi, pe baza acestei politici, multe dintre postările agresive sunt blocate. Preşedintele Facebook a explicat, însă, că din cauza unei erori de software, justificarea pe care mesajele antiruse blocate au primit-o a invocat expunerea de conţinut sexual şi nuditate, nu eliminarea discursului instigator la ură. În plus, Zuckerberg a afirmat că deschiderea unor birouri Facebook în estul Europei ar fi un mare pas înainte şi un deziderat.

www.obozrevatel.com – 15 mai