Accident feroviar soldat cu victime în nord-vestul Germaniei

Un tren de pasageri care circula sâmbătă pe ruta Osnabrueck-Ibbenbueren, în nord-vestul Germaniei, a intrat în coliziune cu un tractor la o trecere la nivel şi a deraiat 300 de metri. Două persoane şi-au pierdut viaţa în accident, iar alte 20 au fost rănite, informează poliţia germană. Locomotiva şi o porţiune laterală a trenului au fost grav avariate, precizează autorităţile germane. Şoferul tractorului se află în stare de şoc, dar este nevătămat. Remorca tractorului este complet distrusă în urma accidentului, relatează corespondenţii Reuters.

REUTERS – 16 mai