„Noaptea Muzeelor”

De 11 ani publicul românesc se bucură de o noapte în care muzeele din toată țara își deschid porțile cu evenimente și expoziții speciale pentru a celebra alături de alte mii de instituții similare din Europa – „Noaptea Muzeelor”. Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) este coordonatorul evenimentului, iar din 2011 și al Circuitului muzeal din București, inițiat în anul 2008 de Muzeul Național de Artă al României. În fiecare an circuitul este replicat în alte două orașe din țără. În 2015 acesta va avea loc în Iași și Galați. Iată doar câteva din instituţiile care vor lua parte anul acesta la eveniment: Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Județean Argeș, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău şi Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Băncii Naţionale a României, Muzeul Național „George Enescu”, Muzeul de Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Național de Geologie, Muzeul Național al Hărților şi Cărţii Vechi, Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor şi colecţionar”, Muzeul Național al Pompierilor, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Național al Aviației Române, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național al Literaturii Române, Casa Memorială “Tudor Arghezi”, Muzeul de Artă Veche Apuseană, Muzeul Bellu, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia ş.a.