Agenda de lucru a ministrului ungar de externe

Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, va efectua săptămâna viitoare o vizită la Teheran, prilej cu care va discuta despre dezvoltarea relaţiilor bilaterale culturale şi de cooperare economică, a informat Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi Relaţiilor Economice Internaţionale. Un alt subiect important aflat pe agenda discuţiilor va fi contribuţia Ungariei la încheierea cu succes a negocierilor între Iran şi comunitatea internaţională – se arată într-un comunicat remis Agenţiei de Presă MTI. Potrivit comunicatului, înaintea vizitei în Iran Péter Szijjártó a purtat discuţii pe această temă cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini. Péter Szijjártó va participa, marţi, la al 125-lea summit la nivel de miniştri de externe al Consiliului European. Potrivit planurilor, miniştrii de externe vor dezbate răspunsurile la actualele crize şi conflicte europene, lupta împotriva extremismului şi terorismului şi rolul pe care trebuie să îl adopte Consiliul European. De asemenea, Péter Szijjártó va pleca săptămâna viitoare, miercuri, la Mumbai, unde se va întâlni cu reprezentanţii marilor intreprinderi din India, precum şi cu oficialii statului Maharastra care are o contribuţie majoră la realizarea cifrei de afaceri a Indiei. Totodată, ministrul ungar de externe va participa, joi şi vineri, la Riga, la summitul Parteneriatului Estic, respectiv la consfăturirea miniştrilor de externe ai ţărilor membre ale UE, care va avea loc înaintea summitului. La această întâlnire se va discuta şi chestiunea interconectării reţelelor de gazoducte ale Slovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei.

MTI – 17 mai