Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare a Uniunii Teatrale din România – UNITER

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de decorare a Uniunii Teatrale din România – UNITER – cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de ofiţer. Distincţia este acordată, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, „cu prilejul împlinirii a 25 de ani de existenţă, în semn de înaltă apreciere pentru stimularea creativităţii în teatrul românesc, pentru dăruirea cu care a promovat educaţia artistică de calitate în rândul tinerilor şi excelenţa teatrului românesc la nivel naţional şi internaţional”. În această seară are loc, la Teatrul Naţional din Bucureşti, Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 23-a ediţie.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 mai)