Teme aflate pe ordinea de zi a Parlamentului European

Parlamentul European se reuneşte în comisii săptămâna viitoare, urmând să abordeze teme importante aflate în dezbaterea publică: registrul comun de date al pasagerilor, situaţia din Mediterana, dar şi sistemul de impozitare şi combatere a fraudei fiscale după scandalul LuxLeaks.
Comisia specială a Parlamentului European privind problema impozitării şi împotriva evaziunii fiscale şi-a început activitatea în urmă cu câteva luni şi a organizat deja mai multe audieri publice în Parlamentul European pentru a colecta cât mai multe informaţii legate de eventuale abateri de la lege în statele membre. După scandalul LuxLeaks, care a dezvăluit că mai multe corporaţii internaţionale au evitat să plătească impozite şi taxe în Luxemburg, Parlamentul European a iniţiat această comisie condusă de francezul Alain Lamassoure, fost ministru pentru buget şi ministru pentru afaceri europene, în prezent europarlamentar din partea popularilor europeni. Audierea publică de acum îi are ca invitaţi pe Mario Monti, fost premier italian şi fost comisar pentru taxe, dar şi pe Richard Murphy, cercetător în domeniul impozitării şi fondator al unei organizaţii care se declară împotriva sărăciei. Va fi prezent şi Antoine Deltour, unul dintre cei care a dezvăluit scandalul LuxLeaks. În prezent, el este acţionat în judecată de către autorităţile luxemurgheze, dar şi de compania PricewaterhouseCoopers, cea de la care a obţinut informaţiile. Comisia specială a Parlamentului European şi-a propus transparenţă maximă în lucrările sale şi de aceea organizează astfel de dezbateri publice de interes pentru cetăţenii europeni. Membrii comisiei pentru libertăţi civile, LIBE, din Parlamentul European vor discuta săptămâna care vine, joi, amendamentele propuse la aşa-numitul proiect legislativ privind un registru comun de date al pasagerilor, în contextul ameninţărilor teroriste şi al încheierii negocierilor privind acordul comercial transatlantic cu Statele Unite. Un acord menit să adapteze legislaţia europeană privind protecţia datelor personale de pe internet este aproape de finalizare şi ar putea fi încheiat pe 15 iunie, în timpul reuniunii de la Luxemburg a miniştrilor europeni ai justiţiei, a confirmat deja comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 mai)