Rezultatul summitului G7 va depinde de poziţia Germaniei, afirmă Konstantin Kosacev

Poziţia Germaniei în timpul summitului G7 va avea o importanţă decisivă în problema cooperării cu Rusia, a scris pe reţeaua Facebook preşedintele Comitetului pentru afaceri externe din Consiliul Federaţiei, Konstantin Kosacev. Potrivit afirmaţiilor senatorului rus, participanţii la summit pot fi împărţiţi în două grupe: anglosaxonii (SUA, Canada şi Marea Britanie), care se pronunţă pentru înăsprirea sancţiunilor şi extinderea politicii de sancţiuni şi în alte sfere, şi „francezii, italienii şi japonezii – care se pronunţă pentru relaxarea treptată a regimului sancţiunilor”. Poziţia ultimilor, consideră parlamentarul rus, este explicată prin aceea că „ei suferă pierderi reale în urma sancţiunilor, spre deosebire de anglosaxoni, şi nu văd sensul continuării confruntării cu Rusia”. Având în vedere acest echilibru de forţe, afirmă Kosacev, cuvântul decisiv îl va avea gazda summitului – Germania, „care îşi va pune greutatea pe unul din talerele acestei balanţe”.

www.itar-tass.com – 7 iunie