Mihail Saakașvili a prezentat un plan de reorganizare a regiunii Odesa

Noul şef al Administraţiei Regionale de Stat Odesa, fostul preşedinte georgian Mihail Saakașvili, a elaborat un program de reorganizare a regiunii Odessa, care include trei etape: 50 de zile, 100 de zile și 6 luni. Programul de 50 de zile, de exemplu, include un concurs pentru alegerea şefilor celor 26 de administrații raionale din regiune, precum şi reorganizarea vamală și alegerea unei noi administraţii în acest domeniu. „Voiau să numească un nou șef al vămii, dar am oprit acest proces, pentru că vreau să fie organizat un concurs transparent. Am aflat că, în fiecare an, ca urmare a evaziunii la vama din Odesa, bugetul pierde 1 miliard de dolari” – a explicat Saakașvili. Programul de reorganizare a regiunii Odesa mai prevede introducerea sistemului electronic de înregistrare a copiilor în învățământul preșcolar. De asemenea, în termen de 6 luni, la nivelul regiunii va fi pus în funcțiune noul centru de servicii administrative, care implică furnizarea unui număr de 260 de servicii. Astfel, termenul de soluţionare a cererilor ar urma să fie de 1-10 zile. Potrivit lui Mihail Saakaşvili, programul pe care l-a elaborat mai prevede reorganizarea Administrației Regionale de Stat Odesa, care în prezent are aproximativ 800 de funcţionari. În plus, programul include o privatizare transparentă a tuturor obiectivelor. „Vom înfiinţa primul centru de control vamal din Ucraina. Am creat un astfel de centru în Georgia, iar eficiența activității sale a fost una foarte mare” – a afirmat Saakașvili. Potrivit guvernatorului, toate cele menţionate au drept scop combaterea corupției, care este o problemă majoră în regiune. „Odată cu eradicarea corupţiei, în regiune vor veni investiţiile” – a subliniat Mihail Saakașvili.

www.pravda.com.ua – 10 iunie