UNPR susţine consolidarea justiţiei, a declarat vicepremierul Gabriel Oprea

Vicepremierul şi lider al UNPR, Gabriel Oprea, averizează că partidul pe care îl conduce va ieşi de la guvernare dacă PSD va modifica pe ascuns în parlament codurile penal şi de procedură penală. El a afirmat ieri, la Pro Tv, că UNPR susţine consolidarea justiţiei şi nu va fi de acord cu niciun atac asupra statului.
Gabriel Oprea: Dacă cumva actuala coaliţie ar încerca să dărâme ceva din statul român, ne-a pierdut de partener şi am spus-o inclusiv lui Victor Ponta şi vorbesc foarte serios. Nu sunt de acord cu astfel de modificări. Oricum, orice lege, orice cod, inclusiv acest cod penal, normal că trebuie discutat, să existe o dezbatere publică cu toţi actorii. În schimb, dacă cineva, un grup, vor să-şi aranjeze anumite interese, nu sunt de acord cu acest lucru nici eu, nici partidul din care fac parte, UNPR. Nu votăm aşa ceva.
Declaraţiile lui Gabriel Oprea, care este vicepremier pentru probleme de securitate naţională, vin în contextul în care parlamentul urmează să discute în aceast săptămână 22 de iniţiative de modificare a codurilor penal şi de procedură penală. Proiectele vizează schimbări inclusiv în ceea ce priveşte arestul preventiv şi încătuşarea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iunie