Referendum în Grecia

Aproape 10 milioane de greci sunt chemaţi astăzi la urne pentru a decide prin referendum dacă acceptă sau nu noile măsuri de austeritate cerute de creditori, în schimbul ajutorului financiar internaţional. Centrele de votare se deschid la această oră şi potrivit corespondentului nostru participarea se anunţă fără precedent. Ultimul sondaj de opinie dădea un uşor avans celor care ar fi de acord cu condiţiile puse de creditori, care prevăd în principal reduceri de pensii şi creşteri de TVA. Guvernul stângii radicale din Grecia, care se opune acestor condiţii, a declarat prin ministrul de finanţe, Yanis Varoufakis, că speră să ajungă mâine la o înţelegere pentru reluarea finanţării internaţionale, indiferent de rezultatul referendumului de astăzi.
Corespondenţă din Atena –  Reporter:  Monica Chihaia – Grecii înşişi, europenii, lumea întreagă  – spun analiştii – par să-şi fi pus abia acum cu adevărat,  după 6 ani devastatori, problema crizei greceşti. Ziua dinaintea referendumului, altfel zi de reflecţie, a fost marcată de informaţii apărute în presă care au incendiat din nou discuţiile. După închiderea bancilor şi restricţiile  în negocierile bancare au urmat scenariul prezentat de „Financial Times”, potrivit căruia depozitele bancare de peste 8 mii de euro ar urma să sufere pierderi  de până 30%. Autorităţile de la Atena, şi mai târziu oficialii europeni au infirmat zvonurile şi au dat asigurări că depozitele de până la 100 de mii de euro sunt protejate, atât de legislaţia greacă, cât şi de cea europeană. Cu un impact puternic în rândul populaţiei şi  informaţiile referitoare la intenţia  Eurogrup-ului de a fi blocat pentru a nu fi folosit în favoarea guvernului de la Atena, ultimul raport al Fondului Monetar Internaţional depsre situaţia din Grecia, raport care aduce învinuiri grave Uniunii Europene în ceea ce prive te gerstionarea crizei. Pe fondul ultimelor evoluţii, al  declaraţiilor contradictorii şi luărilor de poziţii in extremis, cetăţenii greci se vor putea prezenta în faţă urnelor între orele 7:00 şi 19:00. Se apreciază că participarea la referendum va fi una fără precedent. Primele estimări în ceea ce priveşte rezultatul sunt aşteptate la ora 21:00.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iulie