Consiliul Local Arad aşteaptă propuneri pentru stabilirea destinaţiei vechii cetăţi a oraşului

Consiliul Local Arad a lansat o licitaţie internaţională de proiecte pentru stabilirea destinaţiei vechii cetăţi a oraşului, intrată în posesia sa, informează ediţia de luni a ziarului clujean de limbă maghiară Krónika. Primarul oraşului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat că pentru acest concurs de proiecte şi pentru premierea celor mai bune idei, administraţia locală a alocat 160.000 de lei şi consideră că mulţi specialişti în domeniul urbanisticii vor veni cu propuneri în vederea stabilirii utilizării fortăreţei, care în prezent serveşte pentru scopuri militare. Conform unui acord încheiat cu Ministerul român al Apărării, armata se va muta în următorii trei ani din această cetate, situată în centrul oraşului. Însă, înante de toate, Consiliul Local trebuie să reabiliteze clădirile unităţilor militare aflate la marginea oraşului, care în prezent nu sunt utilizate şi trebuie, de asemenea, să construiască locuinţe de serviciu pentru militari care sunt detaşaţi la Arad. Primarul a precizat că ar fi bine dacă în această perioadă s-ar reuşi elaborarea documentaţiei privind destinaţia cetăţii. Potrivit estimărilor specialiştilor, restaurarea cetăţii costă 190 de milioane de euro. Consiliul local intenţionează ca jumătate din acestă sumă să o obţină din fonduri UE. Cetatea Aradului este una din cele mai bine păstrate fortăreţe de tip Vauban din Europa. Fortăreaţa, construită în timpul domniei împărătesei Maria Tereza, se află în centrul oraşului Arad, pe o suprafaţă de teren de 90 de hectare şi este înconjurată de râul Mureş, astfel că fortăreaţa este apărată pe trei laturi ale sale de apă. Suprafaţa consruită a celor 47 de clădiri situate pe domeniul cetăţii totalizează 150.000 de metri pătraţi. De menţionat că pe 6 octombrie 1849, aici, lângă zidurile cetăţii din Arad, au fost executaţi cei 13 generali, martiri ai revoluţiei ungare şi luptei pentru libertate.

MTI – 20 iulie