Calendarul evenimentelor, 16 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc începând cu ora 10:00 – la Senat, sala „Constantin Stere”, nivel P1

* Președintele Klaus Iohannis va adresa Parlamentului un mesaj, în ședința comună a Senatului şi Camerei Deputaților – ora 11:00; participă şi premierul Victor Ponta

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 9:30 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Corp B3, parter, cam. 9
  • ora 10:00 – Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare
  • ora 10:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – Sala 4044, etaj 4
  • ora 12:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
  • ora 12:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047, et.III
  • ora 13:00 – Comisia pentru afaceri europene – Sala 3040, etaj 3
  • ora 13:00 – Comisia românilor de pretutindeni – cam. 7037/3
  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029
  • ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – cam. 4044, etaj 4
  • ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • ora 13:00 – Comisia pentru sănătate publică – etaj 5, cam. 5043
  • ora 13:45 – Comisia pentru mediu – Palatul Parlamentului – corp E3, etaj 2, cam. 323

* ora 15:00 – lucrări în plen

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în comisii (şedinţe):

  • Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
  • Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
  • ora 8:30 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 8:30 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
  • ora 8:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1; participă ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin
  • ora 9:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – etaj P1 cam. 29
  • ora 10:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene – corp B2 parter, sala 2
  • ora 10:00 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială – sala 23, etaj PM, corp B4
  • ora 10:30 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 5156
  • ora 14:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 2015

* la finalizarea ședinţei comune – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor

* Are loc seminarul cu tema „Migraţie şi securitate euro-mediteraneană contemporană” – ora 10:00, la sala Comisiei de politică externă, corp B2, etaj 1. Evenimentul se desfăşoară la iniţiativa deputatului Ninel Peia, membru al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi este organizat în perspectiva sesiunii Adunării Parlamentare a Mediteranei care va avea loc în luna octombrie la Bucureşti

– Guvern

* Premierul Victor Ponta participă la şedinţa săptămânală de guvern – ora 15:00

– Ministere

* Secretarul de stat pentru Afaceri Europene George Ciamba îl primeşte pe ambasadorul agreat al Regatului Belgiei la Bucureşti, Thomas Baekelandt, pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare – ora 11:00, la sediul MAE

* În perioada 15-18 septembrie, în cadrul exerciţiului inter-instituţional de nivel strategic HISTRIA 15, în poligoane şi raioane de pe teritoriul naţional se vor derula o serie de activităţi în teren.Din programul de astăzi:

  • ora 10:00 – jud.Tulcea: Acţiunile Grupului Amfibiu Tactic Fluvial pentru neutralizarea unui desant aerian inamic – pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, în dreptul localităţii Mahmudia
  • ora 13:30 – jud. Arad: Exerciţii cu trageri de luptă ale companiei de infanterie – în poligonul Dud-Tauţ
  • ora 17:30 – jud. Călăraşi: Asigurarea sprijinului logistic în folosul trupelor proprii – în poligonul Jegălia; participă Şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă şi ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa

* Piteşti: În perioada 17-20 septembrie pe lacul Bascov, la Baza Nautică din Complexul Național Sportiv, se va desfășura Campionatul European de Kaiac-Canoe de Juniori și Tineret organizat de Federația Română de Kaiac-Canoe, Direcția Județeană pentru Tineret și Consiliul Județean Argeș.Din programul de astăzi:

  • în centrul Piteștiului va avea loc parada echipelor participante între magazinul Trivale și Piața „Vasile Milea” – ora 17:30; participă vicepreşedintele ALDE Andrei Gerea, ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri
  • Bascov, jud.Argeş: inaugurarea investiţiilor realizate la Complexul Sportiv Naţional Bascov– ora 16:00, baza nautică
  • Piteşti: deschiderea oficială a Campionatului European de Kaiac Canoe pentru Juniori şi Tineri – ora 18:10, la Sala mare a Consiliului Judeţean Argeş

 

– Apărare, Interne

* Jud. Arad: Ziua Distinşilor Vizitatori a exerciţiului Platinum Lynx 15.2 – ora 13:00, în Poligonul de Instrucţie Dud-Tăuţ

– Diplomaţie

* Se desfăşoară ceremonia de înmânare a Premiilor Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei – ora 16:00, la reședința ambasadorului Japoniei în România, Keiji Yamamoto. Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei a anunțat câștigătorii din acest an ai premiilor Ministrului Afacerilor Externe al Japoniei, persoane și organizaţii care și-au adus o contribuţie importantă la promovarea relaţiilor de prietenie dintre Japonia şi alte ţări. Au fost premiate 116 personalități şi 39 de organizaţii din întreaga lume, România figurând de două ori pe lista câștigătorilor datorită premiului acordat lui Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și director general al Teatrului Național ”Radu Stanca” și respectiv premiului acordat Colegiului Național ”Ion Creangă” din București

– Administraţie

* Păltiniş, jud. Sibiu:Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Sibiu privind promovarea oportunităţilor de dezvoltare a zonei turistice Păltiniş-Cindrel, în vederea atragerii de potenţiali investitori – ora 11:00, Hohe Rinne Păltiniş Hotel @Spa

* Târgu Mureş: Conferinţă de presă organizată de Primăria Târgu Mureş cu ocazia lansării proiectului “Academia Velo” – ora 10:00

– Justiţie

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă un nou termen în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc este acuzat de trafic de influenţă şi spălare a banilor în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri

* Consiliul de Mediere conferă titlul de Mediator de Onoare foştilor preşedinţi ai României Traian Băsescu, Emil Constantinescu, Ion Iliescu şi academicianului Victor Voicu – ora 10:00, în Aula Bibliotecii Academiei Române

* Timişoara:Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, va fi audiat astăzi la DNA Timişoara, în dosarul finanţării Clubului de Fotbal Poli Timişoara, după ce luni, 14 septembrie, a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu

– Organizaţii

* Conferinţă de presă care precede cea de-a II-a ediţie a Premiilor “Constantin Brâncoveanu”, organizată şi susţinută de Fundaţia Alexandrion – ora 10:30, la Hotel Pullman, sala “Seoul”

– Social

* Braşov:Conferinţa de închidere a proiectului “Parteneriat pentru Reintegrare şi Incluziune Socială a Oamenilor în Nevoie” (PRISON), care are ca obiectiv general facilitarea incluziunii sociale şi participarea pe piaţa muncii a persoanelor private de libertate din Penitenciarele Codlea, Botoşani, Giurgiu şi Poarta Albă – ora 10:00, la Hotel Aro Palace

* Oradea: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transregio organizează, în perioada 16 – 22 septembrie, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, S.C. Oradea Transport Local S.A., Asociația Probikers, Eurovacanţa şi Asociaţia GreenRevolution, Săptămâna Europeană a Mobilităţii 2015, campanie anuală privind mobilitatea urbană durabilă, realizată cu sprijinul Comisiei Europene. Tema aferenta anului 2015 se intitulează “Alege, Schimbă. Combină”. Astăzi, de la ora 9:00, va avea loc Ziua porților deschise la Oradea Transport Local

– Economic

* Platforma de comunicare din industria energetică din România, energynomics.ro, lansează oficial raportul Energy Strategy Summit 2015 – ora 9:30, la Palatul Cesianu Racoviţă

* Douăzeci și șapte de IMM-uri coreene din Seul și trei companii coreene din Bucureşti vor participa la „Parteneriatul de Afaceri al IMM-urilor, Coreea – România 2015”, eveniment organizat de Ambasada Republicii Coreea la Bucureşti şi biroul Kotra, în colaborare cu Ministerul Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, Camera de Comerț și Industrie şi Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România – ora 9:30, la Hotelul Crowne Plaza

* Conferinţă de presă organizată de Asociaţia de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC) – ora 9:30, la Hotel Athenee Palace Hilton

* Semnarea protocolului de colaborare dintre Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Camera Auditorilor Financiari – ora 10:45, CCIR Business Center, intrarea E, Amfiteatrul Albastru

* Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, alături de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Egipt (EBA), organizează, în zilele de 16 şi 17 septembrie, cea de-a IV-a Sesiune a Consiliului de Afaceri România – Egipt şi Forumul economic – ora 10:00, la sala “Ninel Chiriacescu”, etaj 8, sediul Centrului de Afaceri „CCIR Business Center”. Ocazionat de vizita la Bucureşti a unei delegaţii de oameni de afaceri egipteni, forumul vă oferă posibilitatea identificării de noi oportunităţi de extindere a colaborării bilaterale

* Constanţa: Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, în parteneriat cu Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi cu Ambasada Republicii Moldova în România, organizează evenimentul promoţional „Oportunităţi de afaceri în Republica Moldova” – ora 9:30, în sala de conferinţe a CCINA Constanţa, Bd. Alex. Lapuşneanu nr. 185 A, etaj 2

– Învăţământ, Cercetare

* Radio România, prin Centrul Cultural Media, organizează, în perioada 16 – 27 septembrie, Târgul Gaudeamus Carte Şcolară. Evenimentul, ajuns în acest an la ediţia cu numărul 13, va fi găzduit în premieră de Parcul Cişmigiu – intrarea din Bd. Regina Elisabeta, în vecinătatea Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” şi va fi deschis zilnic între orele 10:30 şi 19:30. Proiect susţinut de Ministerul Culturii

* Festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2015-2016 la Complexul Educaţional Lauder-Reut – ora 10:00, Bd. Mircea Vodă nr. 20-22 (lângă teatrul Evreiesc de Stat)

– Cultură

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Spectacolul „Baronul Munchausen” – ora 11:00, la Opera Comică din Bucureşti. Compozitor și dirijor: Dan Dediu. Regizor: Cristian Mihăilescu. Coregrafia: Răzvan Mazilu
  • Recital cameral Monte Carlo Philharmonic – ora 17:00, la Ateneul Român. Dirijor: Cristian Mandeal. Solişti: Ruxandra Donose – mezzo-soprană, Vincent Wolfsteiner – tenor
  • Concert al Wiener Philharmoniker – ora 20:00, la Sala Mare a Palatului. Dirijor: Semyon Bychkov. Solistă: Valentina Nafornița – soprană

* Editura Trei şi Librăriile Humanitas organizează un dialog pe tema „Primului Război Mondial între Margaret MacMillan şi Lucian Boia” – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Evenimentul este prilejuit de lansarea volumului „Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914”, scris de Margaret MacMillan şi a noii colecţii „Istorie” a Editurii Trei

* La Hanul Gabroveni are loc dezbaterea „Lidija Dimkovska şi Bucureştiul ei. Şapte ani ca şapte vieţi” cu poeta macedoneană Lidija Dimkovska – ora 19:00

 

– Sport

* Este programată conferinţa de presă a echipei naţionale de rugby a României, prilejuită de plecarea la Cupa Mondială din Anglia – ora 10:00, la Terminalul Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă

* Fundaţia Olimpică Română inaugurează terenurile de tenis pe zgură din cadrul Complexului Sportiv „Ion Ţiriac” – ora 15:00, Strada Ion Vlad, nr. 20-40, Sector 2

– S-a întâmplat într-o zi de 16 septembrie

* Astăzi se împlinesc 205 ani de când Statele Unite Mexicane şi-au proclamat independenţa. Totodată, anul acesta se aniversează 80 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Mexic și România

* Acum 167 de ani, a treia Adunare naţională de la Blaj adresa Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din Imperiu (16/28)

* Se împlinesc 147 de ani de când, la Sibiu, se deschidea primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria; s-a adoptat „Statutul organic” (sancţionat de împăratul Franz Joseph I la 28.V.1869), care consfinţeşte principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria (16/28)

* În anul 1976, adică acum 39 de ani, îşi începea activitatea prima platformă românească de foraj marin, “Gloria”, la o distanţă de 72 Mm în largul Mării Negre şi la o adâncime maximă a apei de 90 m. Platforma a fost lansată la apă de la Şantierele Navale din Galaţi la 9 noiembrie 1975. Ulterior au fost construite şi alte platforme de foraj marin: “Orizont”, “Prometeu”, “Fortuna”, “Atlas”, “Jupiter” şi “Saturn”. Aflate în posesia companiei Petrom, şase dintre cele şapte platforme au fost vândute companiei Grup Servicii Petroliere, la sfârşitul anului 2005. Petrom mai operează doar platforma “Gloria”

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii Corneliu, papă martir, şi Ciprian, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2015)

– 1852: S-a născut Friedrich Teutsch, episcop, istoric sas din Transilvania (preocupat de istoria saşilor sub toate aspectele: social, economic, politic, religios, cultural); membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1933)

– 1867: S-a născut Vintilă I. C. Brătianu, economist şi om politic liberal; preşedinte al PNL între anii 1927 şi 1930; unul dintre iniţiatorii politicii „prin noi înşine”; ministru de finanţe în mai multe guverne şi prim-ministru între anii 1927 şi 1928; s-a numărat printre fondatorii Institutului Economic Român şi ai Institutului de Cercetări Agronomice al României; membru de onoare al Academiei Române din 1928 (m. 1930). NOTĂ: Unele surse (www.enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vintilă_I._C._Brătianu, http://biografii.famouswhy.ro/vintila_i__c__bratianu) dau ca dată a naşterii 3 septembrie 1867

– 1886: S-a născut Ioan Alexandru Bran-Lemeny, poet şi gazetar (m. 1954)

– 1902, 16/28: A murit Iosif Ivanovici, compozitor şi capelmaestru militar (n. ~1844)

– 1910: S-a născut Victor V. Martinescu, poet şi prozator; condamnat la închisoare, între anii 1947 şi 1952, pentru tentativa de a părăsi ilegal ţara, este deţinut din nou, între anii 1958 şi 1964, datorită unor texte anticomuniste – poeme şi însemnări considerate antiguvernamentale, trimise spre publicare în Franţa (vor apărea în 1956, prezentate de Virgil Ierunca, în revista „Caiete de dor”, sub pseudonimul Haiduc) (m. 1994) – 105 ani

– 1916: S-a născut David Davidescu, inginer agrochimist; contribuţii remarcabile la controlul stării de fertilitate prin analiza integrală a solului şi plantei; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2004)

– 1917: S-a născut graficiana Hortensia (Puia) Masichievici (m. 2010)

– 1921: S-a născut compozitorul şi dirijorul Liviu Cavassi (m. 1999)

– 1943: S-a născut Roxana Sorescu, critic, istoric şi teoretician literar, traducătoare

– 1945: S-a născut prozatorul Gheorghe Schwartz – 70 de ani

– 1957: S-a născut Anca Parghel, interpretă şi profesoară de muzică de jazz (m. 2008)

– 1983: A murit actorul Fory Etterle (n. 1908)

– 1983: A murit dramaturgul Horia Lovinescu; nepotul criticului literar Eugen Lovinescu (n. 1917)

– 1990: A murit poetul Aurel Dumitraşcu, considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română; din 1994, la Piatra Neamţ a fost iniţiat Concursul Naţional de Poezie „Aurel Dumitraşcu” care a girat debutul în volum al mai multor poeţi tineri (n. 1955) – 25 de ani

– 1993: A murit actriţa Silvia Popovici (n. 1933)

– 2000: A murit poetul, publicistul şi eseistul Ioan Alexandru (numele la naştere Ion Şandor); a tradus din poezia austriacului Rainer Maria Rilke, „Odele” grecului Pindar, precum şi „Cântarea Cântărilor”, din ebraică (1977); după 1989 s-a implicat în politică, înscriindu-se în PNŢCD; a fost membru fondator şi vicepreşedinte al PNŢCD, deputat în legislatura 1990-1992 şi senator PNŢCD de Arad în legislatura 1992-1996 (n. 1941) – 15 ani

– 2000: A murit Valeriu Sterian, muzician, cântăreţ şi compozitor de muzică folk şi rock (n. 1952) – 15 ani

– 2008: A murit Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (fost director general al Bibliotecii Academiei) (n. 1943)

– 2008: A murit Paul H. Stahl, etnosociolog francez de origine română; stabilit în Franţa în 1969; fiul sociologului Henri H. Stahl şi frate cu scriitoarea Henriette Yvonne Stahl; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1925)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Sesiune plenară a Parlamentului European pe tema migraţiei

– Bruxelles: Şoferii de taxi din mai multe ţări europene vor manifesta împotriva platformei Uber, un sistem alternativ de taximetrie, acuzat de concurenţă neloială prin neplata impozitelor – zona centrală şi Cartierul European.Tot astăzi, cele mai mari sindicate belgiene vor organiza o manifestaţie de amploare împotriva actualului Guvern, la un an de la instalarea acestuia; adunarea participanţilor pentru manifestaţie este prevăzută la ora 11:00 (ora locală) la Gara de Nord, apoi coloanele de manifestanţi se vor îndrepta spre Gare du Midi pe bulevardele centrale ale capitalei

– Ciudad de México: Preşedintele mexican, Enrique Peña Nieto, participă la manifestările organizate cu ocazia Zilei Independenţei

– Londra: Premierul britanic, David Cameron, se adresează Parlamentului

– Stockholm: Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, va avea o întrevedere cu ministrul suedez de externe, Margot Wallström

– Dhaka: Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, efectuează o vizită în Bangladesh

– Bruxelles: Are loc evenimentul “Women Empowerment Forum – For Business Women in the Top Management” (16 şi 17 sep.)

– Kampala: Uganda va găzdui o conferinţă internaţională pe tema gazului şi a petrolului, la care participă preşedintele Yoweri Museveni şi ministrul de finanţe, Matia Kasaija (16 şi 17 sep.)

– Barcelona: Primul Congres Mondial privind Internetul obiectelor (16 – 19 sep.)

– Lilongwe: Forum pe tema defrişărilor ilegale şi a crizei energetice din Malawi (16 şi 17 sep.)

– Washington: Reuniune a Băncii Centrale a SUA (16 și 17 sep.)

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon”, marcată pe baza Rezoluţiei 49/114 din 19.XII.1994 a Adunării Generale a ONU, pentru a aminti de data semnării (16.IX.1987), la Montreal (Canada), a Protocolului privind substanţele care distrug stratul de ozon, document la care a aderat şi România

– Papua Noua Guinee: Ziua Naţională; aniversarea proclamării independenţei/1975 – 40 de ani

– 1462: S-a născut filosoful italian Pietro Pomponazzi, cunoscut mai ales pentru critica adusă ideii nemuririi sufletului (m. 1525)

– 1736: A murit fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit; unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi cu mercur (1714); a inventat scara termometrică ce-i poartă numele, utilizată în ţările anglo-saxone (n. 1686)

– 1853: S-a născut medicul german Albrecht Kossel; laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1910 (m. 1927)

– 1883: S-a născut scriitorul britanic Thomas Ernest Hulme (m. 1917)

– 1887: S-a născut Jean Arp, sculptor, pictor şi poet avangardist francez de origine germană; unul dintre iniţiatorii mişcării dadaiste şi ai artei abstracte; a participat la decorarea Palatului UNESCO din Paris (m. 1966). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1886

– 1887: S-a născut pianista franceză Nadia Boulanger (m. 1979)

– 1888: S-a născut Frans Eemil Sillanpää, unul dintre cei mai importanţi scriitori finlandezi ai secolului al XX-lea; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1939; primul scriitor finlandez care a obţinut acest premiu (m. 1964)

– 1893: S-a născut Sir Alexander Korda, regizor şi producător britanic de film de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului al XX-lea, a cinematografului britanic (m. 1956)

– 1899: S-a născut dirijorul austriac Hans Swarowsky (m. 1975)

– 1914: S-a născut Allen Funt, jurnalist, producător de televiziune şi regizor american, creatorul “Camerei Ascunse” (“Candid Camera”) (m. 1999)

– 1924: S-a născut actriţa americană de film Lauren Bacall (m. 2014)

– 1925: S-a născut B. B. King (nume la naştere: Riley B. King), cântăreţ, compozitor şi chitarist afro-american; considerat „Regele blues-ului” (m. 2015) – 90 de ani

– 1927: S-a născut actorul de film, producătorul, regizorul şi scenaristul american Peter Falk, interpretul celebrului detectiv Columbo (m. 2011)

– 1932: A murit Sir Ronald Ross, parazitolog englez; cercetările lui privind malaria au permis punerea la punct a profilaxiei bolii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1902 (n. 1857)

– 1952: S-a născut actorul american de film Mickey Rourke

– 1956: S-a născut magicianul american David Copperfield (născut David Seth Kotkin), câştigător al unui Premiu Emmy; a fost declarat, în anul 2006, de revista „Forbes” drept cel mai de succes magician din istorie

– 1960: A murit lingvistul austriac Leo Spitzer; emigrat în Turcia şi apoi în SUA; specialist în romanistică; creator al stilisticii literare pe baze lingvistice; studii privind limba română; membru corespondent străin al Academiei Române din 1947 (n. 1887) – 55 de ani

– 1963: S-a născut Richard Marx, interpret american de muzică pop, compozitor şi producător

– 1977: A murit Maria Callas (pe numele adevărat Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos), soprană americană de origine greacă; considerată drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina” sau „Regina della lirica” (n. 1923)

– 1980: A murit Jean Piaget, biolog, psiholog şi filosof elveţian; cercetări experimentale şi studii asupra dezvoltării ontogenetice a inteligenţei copiilor; creator al psihologiei şi epistemologiei genetice (n. 1896) – 35 de ani

– 2002: A murit James Gregory, actor american de film (cunoscut pentru rolurile din serialele de televiziune „Bonanza” şi „Star Trek”) (n. 1911)

– 2011: A murit Jean Leclant, istoric şi egiptolog francez; activitatea sa în acest domeniu s-a concretizat atât în săpături arheologice, cât şi în publicarea a numeroase lucrări; s-a aplecat şi asupra istoriei religiilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1920)

– 2012: A murit actorul american John Ingle (n. 1928)