Calendarul evenimentelor, 17 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Programul președintelui României, Klaus Iohannis

  • ora 11:00 – participă la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării; la finalul şedinţei CSAT, susţine o declaraţie de presă – la Palatul Cotroceni
  • ora 16:00 – primirea unei delegații a Băncii Mondiale, conduse de directorul executiv, Frank Heemskerk – la Palatul Cotroceni

 

– Senat

* Senatorul Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă, are o întrevedere cu Fuad Kokaly, ambasadorul Statului Palestina la Bucureşti – ora 11:00, la cabinet

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţă în plen

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru transporturi şi infrastructură – etaj P1, camera 29
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării
  • Comisia pentru regulament – sala şedinta comisie, camera 5071, etaj 5
  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene – Corp B2, parter, sala 2

– Ministere

* Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.) şi E.ON România organizează conferinţa de presă în cadrul căreia vor fi prezentate statisticile alarmante ale incidentelor cauzate de utilizarea defectuoasă a diferitelor surse de energie, precum şi soluţiile pentru reducerea numărului victimelor unor astfel de evenimente nefericite – ora 10:00, la hotelul Crowne Plaza, sala Magnolia. Evenimentul este susţinut de Frank Hajdinjak, director general al E.ON România, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, precum şi col. Nicolae Cornea, inspector general al I.G.S.U.

 

– Partide

* Are loc slujba de înmormântare a lui Corneliu Vadim Tudor – ora 12:00, la Cimitirul Ghencea Civil

* Drobeta-Turnu Severin: Preşedintele PSRO, Mircea Geoană, participă la lansarea PSRO Mehedinţi; conferinţă de presă – ora 14:30, în Sala de Conferinţe a Pensiunii Regal Sun din municipiu

 

– Diplomaţie

* RFI România, cu susținerea Ambasadei Franței în România, organizează pentru a șasea oară consecutiv în Capitală evenimentul PARK(ing) Day, un manifest pentru un oraş mai verde – ora 10:00, Str.Lipscani, zona Hanului Gabroveni – care este acoperită, preţ de câteva ore, cu gazon viu şi redată celor care îşi doresc un oraş mai verde. Mai multe evenimente dedicate tinerilor și copiilor vor fi organizate de RFI și partenerii lor. Ediția de anul acesta se desfășoară sub semnul conferinţei Paris Climat 2015, iar în acest context sunt prezenți la eveniment François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România, și Medeea Marinescu, ambasadoarea Conferinței Paris Climat 2015 în România

 

– S-a întâmplat într-o zi de 17 septembrie

* Astăzi se împlinesc 80 de ani de când România a fost admisă ca membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor, cu o majoritate de 50 de voturi (din totalul de 52), fapt fără precedent în istoria acestui for internaţional

* Acum 38 de ani, la această dată, s-a înfiinţat Cenaclul „Flacăra”, sub conducerea poetului Adrian Păunescu; Cenaclul (interzis de autorităţile comuniste la 16.VI.1985) a fost o adevărată rampă de lansare pentru numeroşi interpreţi ai muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori; între anii 1979 – 1985, manifestările aferente erau consemnate săptămânal în emisiunea „Radiocenaclul Flacăra – valori ale muzicii tinere”, la Radio România

* Cu 52 de ani în urmă, mai exact în anul 1963, a avut loc premiera filmului „Codin”, ecranizare după nuvela omonimă a lui Panait Istrati, în regia francezului Henri Colpi; scenariul: Dumitru Carabăţ şi Henri Colpi; în distribuţie: Mihai Fotino, Virgil Platon, Françoise Brion; prima coproducţie cinematografică româno-franceză, filmul a obţinut Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1823: A murit cărturarul iluminist Gheorghe Lazăr; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească, unde a fondat învăţământul în limba naţională; prin manualele pe care le-a întocmit, a contribuit la crearea terminologiei ştiinţifice şi tehnice româneşti (n. 1779)

 

– 1844: S-a născut Constantin I. Brătianu, general, geodez şi cartograf; s-a numărat, alături de Constantin Barozzi ş.a., printre întemeietorii revistei „România militară” (1864); membru corespondent al Academiei Române din 1899 (m. 1910)

 

– 1856: S-a născut Moses Gaster, filolog, istoric literar şi folclorist (autorul lucrării „Literatura populară română”, 1883 – prima sinteză în domeniu); după 1885 s-a stabilit în Anglia; membru de onoare al Academiei Române din 1929 (m. 1939)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker și comisarul european pentru afaceri economice și monetare, Pierre Moscovici, se vor întâlni cu membri ai Parlamentului European

– Helsinki: Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland efectuează o vizită oficială în Finlanda

– Washington: Reuniunea de politică monetară la Banca Centrală Americană

– Buenos Aires: Președintele Boliviei, Evo Morales, se va întâlni cu omologul său argentinian, Cristina Fernandez

– Vientiane, Laos: Vicepreședintele indian, Mohammad Hamid Ansari, va efectua o vizită oficială în Laos, la invitația omologului său din această ţară, Bounnhang Vorachith (17 şi 18 sep.)

– Moscova: Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, are convorbiri cu omologul său turc, Feridun Sinirlioglu, la Soci