Ce fac însoţitorii de zbor când avionul este gol

sursa: #overheadbin
sursa: #overheadbin

Însoţitorii de zbor, acele femei şi bărbaţi cu un permanent zâmbet pe buze şi cuvinte amabile de bun venit, şi-au dezvăluit tehnica utilizată pentru a lăsa indispoziţia în afara avionului şi a-i primi relaxaţi pe pasageri. Deşi ne-am putea gândi la sesiuni de yoga sau exerciţii de respiraţie, adevărul este că echipajul de cabină recurge la hohote de râs şi la glume, fotografiindu-se în interiorul micului compartiment pentru bagajele de mână. Sub hashtag-ul #overheadbin, mai mulţi însoţitori de zbor au împărtăşit pe conturile lor de Instagram imagini haioase în care se poate vedea cum petrec câteva momente distractive între zboruri.

(www.abc.es – 17 septembrie)