Parlamentul libian internaţional recunoscut şi-a prelungit mandatul

Parlamentul libian internaţional recunoscut a votat să-şi extindă mandatul, care urma să se încheie în cursul acestei luni. Măsura pare să complice eforturile depuse de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de Occident de a stabili un guvern de unitate naţională. În ultimul an, Libia a avut două parlamente şi guverne rivale, sprijinite de grupări militare rivale. Potrivit corespondenţilor BBC, în cadrul unei conferinţe televizate, purtătorul de cuvânt al Parlamentului a anunţat că sprijină în continuare negocierile sprijinite de ONU care au fost reluate săptămâna aceasta în Maroc, relatează corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 octombrie)