Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Noua Fermă”, Cornel Costeliuc, spune că efectivele de animale din ferme sunt în scădere

Cantitatea de lapte colectată în România în primele 8 luni ale anului a fost cu peste 8 procente mai mică decât în perioada similară a anului trecut, indică datele prezentate azi de Institutul Naţional de Statistică. Importurile, în schimb, au crescut cu 4,4%. Vremea secetoasă şi eliminarea cotelor de lapte în Uniunea Europeană au influenţat în egală măsură situaţia, spune preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Taurine „Noua Fermă”, Cornel Costeliuc. El a explicat pentru RRA că efectivele de animale au scăzut, din cauza scumpirii furajelor, dar şi pentru că preţul oferit de procesatori este la jumătate din cât ar fi necesar pentru atenuarea cheltuielilor, în timp ce laptele şi produsele lactate din import sunt mai ieftine. Deşi sprijinul financiar este important pentru asocierile de crescători, încă există o mare reticenţă printre micii fermieri, care de multe ori nu înţeleg legislaţia în domeniu, arată Cornel Costeliuc.
Cornel Costeliuc: Ceea ce înseamnă o consultanţă tradusă pentru ţăran lipseşte. Ne-am dori ca Direcţia Agricolă să fie mai implicată. Lipsesc acele Camere Agricole, care încă nu funcţionează în mediul rural. Tradus, pentru a înţelege ţăranul, a înţelege fermierul şi care sunt avantajele unei asocieri, în cadrul unei cooperative, în cadrul unei asociaţii. Or, vedeţi dvs, de atâta vreme, nu am reuşit să avem o Cameră Agricolă solidă, care să poată face consultanţă, să poată da sfatul ţăranului, fermierului, vizavi de ceea ce trebuie să facă mâine.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 octombrie