Peste 15000 de credincio i la slujba Sfintei Liturghii deșhramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Ia i

Mii de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și ieșeni, au participat astăzi la Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. De asemenea, au fost prezenți Princepele Radu și Principesa Margareta, precum și alte oficialități naționale și locale.

În ziua de pomenire a Sfintei Cuvioase Parascheva, la Slujba Sfintei Liturghii ce a avut loc pe un podium special amenajat, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, au participat peste 15000 de credincioși. În același timp, la rândul întins pe mai mulți kilometri, alți peste 10000 de pelerini au ascultat Sfânta Liturghie, așteptând să ajungă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, ale Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena și ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

hram_sf_parascheva_3Slujba a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Damaschin, Arhiepiscop de Joppe şi Arimathea (Patriarhia Ierusalimului), înconjurat de un sobor de peste 20 de ierarhi din ţară şi străinătate. Printre aceștia s-au numărat: Înaltpreasfinţitul Părinte Iustin, Mitropolit de Nea Krini şi Kalamarias (Biserica Ortodoxă a Greciei); Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor; Preasfinţitul Părinte Nicolae de Apollonia, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Tiranei (Biserica Ortodoxă a Albaniei); Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. Răspunsurile la strană au fost date de Corul reunit al maicilor de la Mânăstirile Văratec și Agapia. hram_sf_parascheva_4

După prima parte a Sfintei Liturghii și rostirea Evangheliei, Înaltpresfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a dat cuvântul Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a dat citire mesajului de binecuvântare trimis de Preafericitul Patriarh Daniel: „Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfânta Maria Magdalena ne învață că prin credință, omul poate dobândi bucuria și viața veșnică. Sfântul Ioan Gură de Aur, declarat de Sfântul Sinod ca ocrotitor al acestui an, vorbind despre credința și evlavia femeilor mironosițe, spune: «Femeile care suferiseră alături de Hristos, care plânseseră alături de el, uitați-vă cât de mare este stăruința lor! Ele au fost cele dintâi care l-au văzut înviat și neamul acesta femeiesc, osândit până atunci, s-a bucurat cel dintâi de vederea bunătăților cerești. Ucenicii au fugit, dar femeile au rămas». Prezența în România a moaștelor Sfintei Maria Magdalena, aduse la Iași de la Mănăstirea Simonos Petras din Muntele Athos, restaurată de domnitorul Mihai Viteazul, întărește legătura dintre locurile sfinte românești și cele din toată lumea” a menționat Preafericirea Sa în mesajul transmis.